Apărută de curând la Editura Corint, cartea politologului timișorean Emanuel Copilaș (doctor în științe politice și conferențiar la Universitatea de Vest) este abordare curajoasă a temei, o deconstrucție a miturilor istorice construite din 1945 până în prezent, în funcție de ceea ce „dădea bine” în diferite perioade: stalinistă, ceușistă, posdecembristă. În introducere, autorul subliniază: „este vorba despre o recitire, o regândire, o reinterpretare a acestui interval istoric tumultuos, echivalând cu o permanentă criză politică în epocă – din perspectiva discursurilor principalelor tipuri de protagoniști/cercetători ai evenimentelor” (Copilaș, p. 13-14).
În fond, cărțile au rolul dezinfectant pentru mintea omului, îl curăță de impurități. Aceasta este scrisă de un reprezentant al generației născute după 1980, care, poate, privește perioada comunistă cu mai multă detașare: nu regretă regimul pe care nu l-a trăit, dar nici nu îl detestă atât de mult, încât să desființeze tot ce s-a întâmplat atunci.
Literatura istorică și politică are nevoie de o abordare nepărtinitoare, sprijinită pe probe documentare și factuale concrete, fără amprenta unui sistem de valori sau a unor judecăți maniheiste. Autorul analizează atent discursul din sursele documentare și memoriale ale perioadei 1944 – 1947 pentru a descoperi mecanismele interne ale acestei treceri de la moștenirea burghezo-democratică (pusă pe „pauză” de regele Carol al II-lea în 1938) la regimul totalitar comunist.
Cum a fost posibil?
De bună seamă, publicul cititor găsește un răspuns imediat și simplu în schimbul de bilete dintre cei trei mari – Roosevelt, Stalin și Churchill – „ne-au vândut americanii”. De fapt, aceștia nu aveau ce să vândă și de ce să ne vândă, deoarece nu obțineau nimic la schimb. Pur și simplu, occidentalii nu se sinchiseau de soarta României, Poloniei și a altor state pe care le-au ajutat să se înființeze sau să se extindă în 1919 ca „metereze” în calea expansiunii bolșevismului. Războiul Mondial din 1939-1945 a demonstrat clar că aceste state nu au corespuns așteptărilor, chiar din primele luni ale conflagrației. Să nu mai punem la socoteală că trasarea granițelor în favoarea României și a Poloniei a hrănit jarul nemulțumirii Germaniei, Ungariei și URSS-ului. Nu degeaba, Franța și Marea Britanie au amânat recunoașterea unirii Basarabiei cu România până în 1923, iar SUA până în 1932 !
În primele trei capitole ale cărții sunt stabilite condițiile care au precedat integrarea României în spațiul sovietic: Al Doilea Război Mondial și acțiunile armatei române pe frontul de est. Se amintește de jafuri și fapte ale armatei române care astăzi ar trece drept crime de război, demontarea instalațiilor industriale, mii de vagoane cu grâne aduse din teritoriile ocupate în Ucraina, deportarea și uciderea de către statul antonescian a „elementelor impure” (romi și evrei).
Acasă, pe „frontul” politic intern, o constantă a fost atitudinea mefientă și adeseori duplicitară a partidelor politice. Nici pe departe, România Mare nu era un stat echilibrat, capabil să fie un bastion al „civilizației” europene în fața bolșevicilor. Chiar dacă, în 1919, România a desființat republica de rit sovietic a lui Bela Kun din Ungaria, meritele în „cruciada anti-bolșevică” s-au oprit aici.
În aceeași ordine de idei a rolului factorilor interni în integrarea nefirească și neașteptat de rapidă (dintre statele europene, România a fost cea mai anticomunistă în perioada interbelică), autorul amintește și de rolul comuniștilor de la București în actul de la 23 august 1944. După campania din toamna aceluiași an, partidele istorice țărănist și național-liberal încă mai trăgeau nădejde că Stalin va trece cu vederea sau va uita campania ce am făcut noi în țara lui, dincolo de Nistru, între 1941 și 1944.
Intrarea în sfera de influență sovietică a țărilor est-europene, desi a fost inerentă, s-a produs ca „un proces sinuos, nesistematic, ambiguu, nu un plan” (Copilaș, p. 124). În primii ani de după război, Stalin a avut în vedere recuperarea cât mai rapidă a reparațiilor, instalarea prin forță a regimurilor comuniste fiind în planul II. Cel puțin în Iugoslavia și în Cehoslovacia, comuniștii s-au instalat pe cale naturală, aleși de popor. În România, însă, opinia publică și mai ales politicienii erau de-a dreptul ostili față de comuniști. În nicio țară europeană nu au fost prigoniți în perioada interbelică aș cum au fost prigoniți ca în România între 1924 și 1944. Ar fi fost posibilă o coabitare a comuniștilor cu partidele istorice, măcar de dragul unei tranziții de un deceniu, care să fie mai ușor de suportat pentru oameni? Asta ar fi însemnat ca între cele două tabere să existe măcar un dram de încredere, o fărâmă de bunăvoință … Nici pomeneală de așa ceva! În carte sunt citate lamentările reprezentanților partidelor istorice către puterile occidentale, dar acestea, oricum, ne priveau ca pe o țară fostă inamică.
Rolul factorilor externi a fost primordial în intrarea țării noastre în brațel „Ursului”. Un stat care abia se ținea pe picioare ca organizare politică și administrativă, nu avea cuvânt în fața „puternicilor” de atunci, SUA, URSS, Germania Hitleristă, Marea Britanie.
Autorul riscă o ipoteză contrafactuală: ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler câștiga războiul? Am fi primit îndărăt nordul Transilvaniei sau ar fi trebuit să ne mulțumim cu o „reparație” teritorială între Nistru și Bug, cu un plus de câteva milioane de locuitori Ucrainei și ruși, ostili Bucureștiului? Nimeni nu poate ști, dar merită să reflectăm la acest aspect. Politicienii români, în frunte cu regele Mihai I au întors armele împotriva aliatului de la Berlin, nu pentru că au ales răul cel mai mic, ci pentru că devenise clar cine va fi învingătorul.
După ce s-a stins și ultimul bob de jar al războiului, în atenția puerilor învingătoare – mai ales URSS și SUA – a stat refacerea după pierderile suferite. Americanii au văzut o cale în comerțul cu „bătrânul continent”, dar ca să cumpere germanii, francezii și alții, trebuia să aibă cu ce … Planul Marshall a ajutat la reconstrucția rapidă a economiei țărilor capitaliste din occident, dar a venit la pachet cu interdicția de a dezvolta relații economice cu Kremlinul și multe alte îngrădiri. Sovieticii nu erau defel interesați să primească ajutor de la Washington, în condițiile în care asta i-ar fi transformat în piață de desfacere pentru industria de peste ocean. Mai mult, Stalin avea nevoie urgentă de resursele din țările est-europene pentru a-și vindeca propria economie devastate de război în proporție de 30%. A preferat să extragă singur acele active, direct de la sursă. România a fost grav afectată de plata reparațiilor, deoarece a luptat mai mult de trei ani împotriva URSS, unde a rechiziționat și confiscate bunuri și a distrus obiective economice, de care noi nici astăzi nu vrem să ne aducem aminte. Când rușii sau ucrainenii amintesc de comportamentul armatelor noastre în anii de război, îi facem mincinoși și răuvoitori.
Numeroase sunt pasajele în care sunt criticate acțiuni și atitudini ale clasei politice, pe baza documentelor și a mărturiilor lăsate de contemporani.
La concluzii, Emanuel Copilaș dezvăluie cauza care l-a alimentat în realizarea acestei lucrări de cercetare: „Nu putem descifra prezentul, dacă nu știm decât să condamnăm trecutul, așa cum nu putem pătrunde trecutul, dacă urmărim, conștient sau nu, să substituim condamnarea înțelegerii” (p. 351).
Autorul a făcut 1203 note la un total de 730 de documente, articole și cărți. Sunt citate surse care provin, deopotrivă, din România și din zona celor doi poli ai geopoliticii mondiale, activi în perioada de referință (1944-1947), URSS și Occidentul European aliat cu SUA. Este o carte documentată cu acribie și trecută prin filtrul unei metodologii care se bazează pe analiza critică a textelor.
*
Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Citește și:
. Perspective internaționale și locale”){kind=link}