[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]
Văd, la „știri”, cum tineretul zecist și premiat la BAC a fredonat frenetic bălăriile pe care le-a scandat un trapper pe scenă. Sunt imagini care pe mine mă duc cu gândul la rândurile înțepătoare ale lui Nicolae Iorga.
În glorioșii ani interbelici, amfiteatrele erau pline de tineri studioși veniți din toată țara. Iar Iorga a evocat mirosul unui om nespălat, negreala de pe manșete și de pe gulere, slinul lucios care se vedea pe reverele hainelor.
Acum, mizeria trupească s-a mai răzuit, ajutată și de accesul facil la apa curentă. A rămas, însă, esența ghiolbanului neșlefuit. Lipsa celor șapte ani de acasă, necunoașterea diferenței dintre bine și rău, lipsa de repere și prost-gustul.
Sindromul prostiei colective lovește din plin în lipsa unui far călăuzitor. „Antolul” sare de 4500-5000 de lei de căciulă, dacă pui cap la cap biletul de intrare, drumul, cazarea, haleala, berea. Iar unii mai trebuie să tragă și pe nas, ceea ce-i face pe părinți să scoată bani în plus din buzunare, pentru ca cei mici să fredoneze versurile: „ooo, ce țigancă frumoasă, cum dă din g*oază, filme de groază”.
„Mamaia” și „Cerbul de Aur” au fost altceva. Ori încep eu să îmbătrânesc…
[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]
În plus as adaugă la acest festivalul Nenumitul, drogurile, care au fost tranzacționate printre participanți.
Iancule, ideea e că știau textul, nu s-au luat după „artist”… Și știau și partea țigănească a textului, ceea ce mă face să cred că mulți dintre cei prezenți deja sparseseră banca (de date, cred) a țigăncii cu pricina…😁😁😁
Oare CNCD ne dă voie să folosim din nou apelativul țigan/țigancă? Renunțăm la rrom? În ceea ce privește limbajul „științific” și „pur academic” pe care tineretul îl stăpânește foarte bine nu trebuie să ne mai mire. Oare ce învață tineretul din mass media? Majoritatea manelelor au acezt subiect și dacă ne gândim și la unele „VIP-uri” promovate de televiziuni datorită competențelor de a „se dezbrăca din ce în ce mai mult” nu ne mai mirăm de gradul de incultură din societate.