joi, ianuarie 16, 2025
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentFOTO. Lidl din Calea Torontalului, amendat și închis de Protecția Consumatorilor

FOTO. Lidl din Calea Torontalului, amendat și închis de Protecția Consumatorilor

Produse deteriorate, spații murdare, ba chiar și excremente de rozătoare au fost găsite luni, 10 martie, de comisarii de la Protecția Consumatorilor în magazinul Lidl de pe Calea Torontalului, aflat la ieșirea din Timișoara. Sute de kilograme de produse au fost retrase, iar supermarketul a fost amendat și închis până când își va remedia problemele.

Cei de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest au făcut un control inopinat, astăzi, la SC Lidl Discount SRL Timișoara, în Calea Torontalului, nr. 106, la ieșirea din oraș. Neregulile nu s-au lăsat așteptate.

În urma verificărilor au fost găsite produse refrigerate carea avea condens în interiorul ambalajului, iar altele congelate aveau gheață în interior. Au fost găsite zeci de kilograme de fructe depreciate, produse de cofetărie cu ambalaje deteriorate și picături de condens pe suăprafața glazurii de ciocolată. Ouăle puse la vânzare erau sparte, iar ambalajele deterioriate și umede, pardoselile și tăvile de coacere erau mizere, iar în apropierea baxurilor de făină au fost găsite inclusiv excremente de rozătoare.

Supermarketul a fost amendat cu 10.000 de lei și au fost oprite de la comercializare aproximativ 850 de kilograme de produse. Magazinul a fost închis de luni seară, până când vor fi remediate toate problemele.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente