Cotrobăind prin DEX, găsim că „lustrația” este ceremonia de purificare a unei persoane. Pusă în ramă, operația cu pricina, de fapt, ar trebui să consfințească un proces intim, pe care și-l asumă individul. Aplicată grupurilor, lustrația separă bobul de neghină, după criterii calitative clare.
De la Revoluție încoace, societatea civilă cere cu glas tare punerea în practică a lustrației, pornind de la zona politică. După aproape 33 de ani încă mai vorbim de „epurarea” personajelor care au servit regimul de tristă amintire, devenit istorie, după canoanele disciplinei.
De ce nu s-a făcut „lustrație” de la început? Unii zic că nu se putea pune în practică această filtrare a elementelor nocive, deoarece am fi eliminat cea mai mare parte a elitei intelectuale din țară. Am fi rămas, practic, fără cei mai buni ingineri, profesori, economiști, juriști etc. Securitatea și Partidul au fost „în toate” înainte de 22 decembrie 1989 și au infectat totul.
Căința și îndreptarea celor care au colaborat, de voie sau de nevoie, cu organismele amintite părea a fi o perspectivă mai fezabilă decât epurarea. În plus, epurarea este un proces caracteristic sistemelor totalitare. Practicând epurarea, am fi făcut ce au făcut balaurii comuniști în anii ’50, am fi făcut pereche dușmanului.
Umbrele trecutului, însă, ne urmăresc și după 33 de ani. Probabil ne vor urmări încă 33. Peste 100 de ani se va găsi o mașină virtuală care, după apăsarea unui buton, va afișa întreg arborele genealogic al elitei de atunci, arbore care ne va duce spre trunchiul comun al PCR.
De la Revoluție încoace, că vrem, că nu vrem, suntem o țară „rebrănduită”, dar nu reconstruită, din Republica Socialistă România.
Dacă am face lustrație la sânge, ce ar zice poporul? Își doresc românii așa ceva?
Unii își doresc. Aceia sunt, undeva, în zona de 5-10% purtători de ochelari, care visează o altă Românie, poate, din cauză că nu se pot adapta la țara pe care o au: fostă comunistă, nostalgică după „ordinea” din vremea „aia”, iubitoare de dolari și euro dar critică la adresa Occidentului, alfabetizată numai de formă, plină de disonanțe cognitive, care nu se înțelege pe sine, iar pe alții nici atât.
Poporul vrea dreptate, nu atât pentru a clădi o lume mai dreaptă, cât pentru a se răzbuna pentru nerealizările vieții de zi cu zi.
Lustrația, aplicată după 30 de ani, unor oameni trecuți de vârsta de 80 sau 90 de ani, nu mai purifică, practic, nimic. Când a trebuit să fie aplicată și a ar fi produs efecte, nu s-a vrut. Nu a făcut-o Iliescu, dar nici Constantinescu și nici Băsescu.
După ce a fost lăudat decenii la rând pentru înțelepciunea și curățenia sa morală, centenarul academician Bălăceanu – Stolnici a fost „demascat” ca unul dintre rădăcinile „răului”, unul dintre cei mai toxici colaboratori ai Securității comuniste.
La ce bun?
Dacă tot au vrut să curețe lumea de năpârci, de ce nu s-au ridicat Liiceanu, Pleșu și alții ca ei, acum 10 ani sau măcar acum 5 ani? După ce a devenit vedetă în media online, pe Șora l-au găsit că a fost, de fapt, comunist. După ce a fost lăudat la scenă deschisă și felicitat pentru tot ce a făcut, a venit rândul lui Bălăceanu-Stolnici să fie trântit în noroi.
Ne apucă setea de dreptate și ne arde interesul național când facerea dreptății rămâne fără efect, când totul rămâne la nivelul vorbelor și se îngroapă sub grămada de comentarii. Nu am rezolvat nimic, dar s-a vorbit despre asta…
Citește și:
Cu siguranță îți amintești faptul ca la venirea comuniștilor în fruntea tarii au făcut o adevărată „epurare” ideologica în rândul intelectualilor acelor vremuri.
Nu putem compara epurarea criminală pe care au făcut-o comuniștii în anii ’50 ai secoluluui trecut cu deratizarea societății care s-ar fi produs printr-o lege a lustrației în primii ani de după Revoluție.