Despre globalizare și globalism

Globalizarea este un proces istoric, așa cum a fost trecerea de la feudalism la capitalism. Unii se tem că își vor pierde identitate etnică și modul de viață. Doar că asta nu se întâmplă din cauza „globaliștilor”, ci din cauza oamenilor care nu își perpetuează identitate lor culturală.

La nivelul anului 2023 ai posibilitatea să comunici cu oricine în orice limbă și nu te oprește nimeni să fii român, german, rus etc. Dispariția dialectelor și a grupurilor etnice mici, reducerea numărului de entități politico-teritoriale (ducate, cnezate, principate, regate etc.) autonome sau independente s-a produs tocmai în „epoca naționalistă” – în secolele XVIII – XIX. La 1700 erau peste 500 de teritorii autonome sau independente în Europa. La 1914 mai erau 25. Tocmai „naționalismul” a provocat „deznaționalizare”, nu doctrina actuală a recunoașterii și respectării identităților culturale.

Tocmai în „epoca globalizării” au devenit independente: Slovacia, Slovenia, Croația etc.
Cine a fabricat și a dezlănțuit globalizarea ? Sinergia concretului. De fapt, globalizarea – adică procesul de extindere și intensificare a relațiilor multi-modale la scară planetară are rădăcini vechi, care se întind adânc, până în Evul Mediu.

Primele simptome ale globalizării

Primele simptome ale globalizării au fost extinderea legăturilor comerciale în epoca de apus a Imperiului Roman. Atunci patricienii s-au dedulcit la mătăsuri aduse de caravane din îndepărtata China și la condimente (piper, cardamon, turmeric etc.) din India.

Izvoarele istorice pomenesc și de alte schimburi intercontinentale. În vremea lui Pericle, grecii foloseau cositor extras în minele din Afganistanul de astăzi pentru a fabrica bronz. Asta înseamnă că economiile locale au început să depindă, una de alta, încă de acum 2500 de ani, cel puțin. La cumpăna mileniilor I și II, busola și hârtia au sosit pe meleagurile noastre aduse din China și au fost urmate, apoi, de praful de pușcă.

Dependența Europei de mărfurile aduse de departe nu este o noutate. Noi avem nevoie de marfa „lor”, iar „ei” au nevoie de banii noștri. În plus, se face schimb de cunoștințe, se adoptă obiceiuri (cum a fost obiceiul de a face baie). Cu siguranță strămoșii noștri de la 1300 nu au fost ca cei de la 900, iar noi nu mai suntem cum am fost la 1800. Doar Ceaușescu ne turna gogoși stropite cu sirop de „neatârnare”, când, de fapt, economia noastră era total dependentă de importul de materii prime (inclusiv din URSS) și de exportul în țările „socialiste prietene”. „Aveam de toate”, dar așteptam luni de zile pentru un aragaz și ani după o Dacie.

Cui nu i-a picat bine „globalizarea”?

Sunt mai multe categorii:

• Celor care nu știu ce este globalizarea și o confundă cu un demers pus la cale de forțe malefice, numite în folclorul paginilor de internet „oculta mondială”, „globaliști”, „iudeo-masoni”, „globaliști”;
• Celor care nu știu că tocmai naționalismul (invocat de „suveraniști”) a dus la politici de nivelare, de pierdere a identității naționale. Interesant este că în „Iepoca de aur Nicolae Ceaușescu” au fost reduse drastic manifestările culturale și învățământul în limbile materne sârbă și maghiară, minoritățile au fost obligate să joace horă românească pe scenă etc. Tocmai dintre minoritarii sârbi și maghiari se ridică cele mai multe voci „anti-globaliste” sau „suveraniste”;
• Serbiei, căreia nu i-a picat deloc bine destrămarea Iugoslaviei și intervenția criticabilă a NATO din 1999;
• Ungariei, de fapt lui Orban Viktor, care ciupește coarda naționalistă, pentru a-și asigura un mandat de premier pe viață, dacă se poate;
• Rusiei, de fapt lui Putin, care visează reînvierea hegemoniei ruse din perioada țaristă sau sovietică. Pentru el destrămarea Imperiului Roșu a fost o catastrofă geopolitică, deoarece a pierdut controlul asupra Țărilor Baltice, Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului. Să nu mai zic de republicile „surori” (foste socialiste) dintre Mările Baltică și Adriatică;
• Statelor Unite: corporațiile de peste Ocean au bătut din picioare să își mut producția în țări cu forță de muncă ieftină și abundentă, mai întâi în Mexic, apoi în China, încă din anii ’80 ai secolului trecut. Au exportat și tehnologie, pe care China a copiat-o, apoi a dezvoltat-o, iar acum le face concurență;
• Tuturor țărilor conduse de lideri autoritari, cu tendințe dictatoriale, cărora nu le convine sistemul de legi internaționale, care nu le permite să facă „ce vrea mușchii lor”: Coreea de Nord, Cuba, Iran, majoritatea țărilor africane etc.

Teoriile conspirației

În perioada de pandemie 2020-2022 au „înflorit” teoriile conspiraționiste. Unele ziceau că virusul este, de fapt, o păcăleală inventată de stăpânii din umbră, pentru a ne limita libertățile. Multe acuzații s-au îndreptat către liderii economiei mondiale: SUA și China. Normal: când ești „sus”, ești și „capul răutăților”. Peste toate s-a așternut, însă, un vuiet prelung și persistent, izvorât din milioanele de glasuri care dădeau vina pe… globalizare.

Din cauza „globaliștilor” și  a globalizării, Europa s-a trezit că și-a mutat producția de textile și de chimicale în China îndepărtată și că vor muri milioane de oameni din cauza asta. Dar nu tot noi, europenii, ne-am dorit haine și produse chimice ieftine? Când ai venituri peste 700 euro sau chiar peste 1700 euro îți dorești să îți umpli coșul de cumpărături cu marfă lucrată de oameni plătiți cu 200 euro/lună și să îți schimbi garderoba când vrei tu, numai pentru că te-ai plictisit de culoarea hainelor. Unii au ajuns să își schimbe mașina din același motiv.

Colac peste pupăză, China anunță că vrea să își creeze propria rețea de internet și să se decupleze de cablurile instalate de „unchiul Sam”, iar această soluție alternativă este oferită cu generozitate tuturor țărilor prietene. Este măsura cea mai „anti-globalistă”. Dar cui va folosi? Nu, cumva, regimului de la Beijing, care se teme de influența ideilor venite din occident și care și-ar dori să atragă și alte țări în clubul său ?

Cui îi convine globalizarea ?

Tuturor țărilor care au importat tehnologie și în care „corporațiile globaliste” au construit fabrici, autostrăzi, spitale etc. În aceste țări, însă, a crescut diferența dintre „cei care au” și „cei care nu au”. Cel mai edificator exemplu îl găsim în țările islamice.

Sistemul lor social tradițional a ținut în frâu inițiativa individuală și competiția, împiedicând dezvoltarea unei clase de întreprinzători, susținută de o clasă socială mijlocie. Acolo a existat, până în secolul trecut, o clasă de conducători, care controlau totul. Averile se împărțeau în mod egal între toți urmașii, astfel că era aproape imposibil să se producă acumulări ale bogăției în mai multe generații. Nimeni nu murea de foame, dar puțini ajungeau să se ridice, iar asta se întâmpla numai dacă stăpânii o permiteau. De fapt, șeicul/emirul/șahul împărțea totul, de la funcții la averi și privilegii. Putea să le retragă oricând.

Acum, de când au încolțit și la ei germenii economiei diverse, au apărut universități laice și conțopiști în birouri, a început să se desprindă și o clasă de mijloc. A devenit important să știi să faci ceva, care aduce profit. Acelei minorități îi convine globalizarea, deoarece își doresc să aibă acces la informație și la piața de desfacere a informației. Au ce vinde și au cu ce cumpăra.

 Majoritatea, însă, au rămas la stadiul de a nu ști să facă mai nimic, exceptând sfintele ritualuri. Pentru cei de jos, țelul suprem este proslăvirea „Creatorului” și respectarea „Legii”. Din acest motiv au succes și vor avea în continuare succes liderii „mesianici”. Aceia nu le cer să zidească/să fabrice, doar să urmeze legea sfântă și să lupte împotriva necredincioșilor.

De asemenea, ușurința cu care pot oamenii să circule de-a lungul și de-a latul continentelor a favorizat circulația forței de muncă. Din cauza scăderii natalității în ultima sută de ani, Europa de vest are un mare deficit al forței de muncă, dar un număr uriaș de bătrâni cărora li se plătește pensie. Importul de „carne vie” acoperă cât-de-cât lipsa mâinii de lucru și dă o șansă revigorării populației. Desigur, asta nu convine multora dintre lucrătorii est-europeni care s-au dus în occident să facă bani. Afluxul mâinii de lucru scade prețul muncii, dar ridică cererea și prețul chiriilor.

Din literatura care s-a publicat până acum reiese că marii câștigători ai comerțului global au fost China, India, Brazilia – taman țările „BRICS”, dar președinții lor se declară „antiglobaliști”. Sunt supărați pe rolul de jandarm planetar pe care și l-au arogat americanii din 1990 încoace, dar își doresc să își adjudece ei această funcție (desigur, după alte principii, care să le convină lor).

E plin internetul de profeți care sorocesc, deja, moartea occidentului și a civilizației sale,  ascensiunea Chinei etc. Până una, alta, chinezii se îmbracă după moda occidentală, sunt conduși de un partid comunist, de inspirație europeană, dar cosmetizat după principii mercantile (tot europene) și, mai ales, se îmbracă după moda europeană. Când o să ne radem în cap și o să facem semne în loc de litere, atunci vom putea vorbi de dominanța Chinei.

E greu să desprinzi o concluzie, când analizezi un proces istoric aflat în plină desfășurare. Cel mult poți analiza modul în care reacționează oamenii la informațiile care se scriu despre acest subiect. Răspunsurile sunt diferite, iar posibilitățile de a fi dezinformat sau manipulat sunt diverse. Într-o lume liberă e normal să găsești adevărul și minciuna, ținându-se de mână, îmbrăcate în aceleași haine.

Adevărul cel mai adevărat este întotdeauna acela care ne convine…