Distins cu „Booker Prize” în 2023, romanul bulgarului Gheorghi Gospodinov, Refugiul timpului, a văzut lumina tiparului la „Editura Trei” anul trecut, în 2025. La Târgul Bookfest de la București în 3 – 7 iunie 2026 Bulgaria va fi invitată de onoare și reprezentată de acest autor.
Romanul Refugiul timpului atrage atenția cititorului încă din primele pagini cu o idee originală: un psihiatru a înființat o clinică originală pentru tratamentul bolii Alzheimer sub forma unor camere în care este reprodus trecutul în care trăiesc pacienții. Clinica a avut un așa mare succes, încât au început să vină oameni sănătoși pentru a se refugia de durerile pe care le provoacă cotidianul.
În postmodernitate, spiritul integraționist le dă șansa conviețuirii, iar terapia este orientată în spirit existențialist: îi ajută pe bolnavi să trăiască cu boala și pe cei sănătoși să trăiască cu bolnavii alături: „E clar că nu se putea vorbi despre vindecare, dar omul are dreptul la fericire și când e bolnav”.
În mod recurent apar referiri la perioada comunistă. În contextul demagogiei socialiste cu parfum etnocentric, care nu i-a ocolit nici pe ei, am văzut asocierea temutului Gheorghi Dimitrov cu Han Asparuh. Apar și alte referiri, la trecutul profund al Bulgariei, însoțite de gustul amar al perioadei otomane. Cimpoiul sau „gaida”, atât de drag bulgarilor, se umflă pentru a plânge.
Un motiv recurent în paginile romanului este memoria involuntară. Mirosul este un stimul care călăuzește precum o torță călătoria noastră prin trecut. Paseismul nu este un cusur, ci o dimensiune a existenței.
După excursia prin clinica doctorului Gaustin, scriitorul deschide larg porțile realității, iar amnezia este abordată ca temă existențială a lumii contemporane. Oamenii care nu înțeleg prezentul sau nu înțeleg ce se mai întâmplă cu lumea lor, nu au viitor. Atunci, aleg să se retragă în trecut.
O inițiativă politică extinsă la scară europeană, așa cum se cuvine în vremurile noastre, a fost aceea de a se organiza un referendum, în urma căruia oamenii să aleagă prin vot epoca în care să se refugieze țara lor. Statele occidentale s-au oprit în deceniul 9 al secolului XX. De fapt, în funcție de gradul de îmbătrânire demografică a electoratului, țările s-au oprit în decenii diferite. Cauza: oamenii au votat epoca în care ei au fost tineri.
Nostalgia, acest refugiu personal al oricărei ființe omenești, când se manifestă la nivel de grup are efect devastator. Recrearea trecutului duce inevitabil la recrearea momentelor declanșatoare de catastrofe. Ironic, Gospodinov remacă și surpriza colosală a națiunilor care au ales prin referendum să se întoarcă în trecutul lor idealizat: în anii pe care i-au ales nu existau telefoane mobile și nici rețele de socializare! Asta da, catastrofă! Ce farmec mai are să te întorci în trecut, dacă nu poți să distribui prietenilor poze cu locurile pe care ți le-ai dorit?
Alegoric, romanul se încheie prin apelul la data de 1 septembrie 1939 (când s-a declanșat Al Doilea Război Mondial), percepută ca timp zero al tuturor răutăților care ne chinuie astăzi. Dacă nu era… Cu siguranță ar fi urmat alte timpuri zero, alte epicentre ale răului, în care, dacă ne refugiem, doar ne provocăm o suferință și mai mare.
*
Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Citește și: „Sub cerul uneori deschis”. Poveștile (reînviate) ale castelului Salbek – Alexandru Potcoavă
Citește și: „La apa morților”, de Dan Alexe
