Abia s-a uscat cerneala pe anunțul editorial că această carte a și început să producă siaj. Tema nu este inedită, dar titlul e provocator, cititorul poate fi ușor prins în urma „vasului” de 150 de pagini.
Autorul, cadru universitar, filosof consacrat, politician, diplomat, fost ministru al culturii, face parte din galeria așa-zișilor „intelectuali băsiști”, foarte cunoscuți publicului român, avizat și neavizat. Ce vină au „intelectualii băsiști”? Eu, care nu am fost niciodată un suporter al fostului locatar de la Cotroceni, sar bucuros în apărarea lor: sunt oameni care au susținut o direcție de dezvoltare a României, un episod din viața noastră ca republică semiprezidențială, cu multe nemulțumiri, dar și cu un bun „start spre viitor” (mulți băsiști și anti-băsiști au crescut cu această revistă).
Cum definim prostia?
Deștepții lumii au încercat în fel și chip să dea contur acestui concept, iar simțul comun ne trimite către ignoranță. Totuși, nu poți să îl faci prost pe unul care nu știe principiile termondianicii, nu este la curent cu ultimele cuceriri ale ingineriei genetice, sau nu nimerește anii de domnie ai lui Alexandru Lăpușneanu!
Cu câteva secole în urmă, Baruch Spinoza făcea legătura între morală și raționalitate. Probabil, de acolo a pornit și Theodor Paleologu, când a indicat o posibilă definiție a prostiei prin refuzul de a face deosebire între Bine și Rău, nu neapărat o incapacitate sau o incompetență de a rezolva probleme. Har Domnului, sunt destule exemple de oameni cu IQ ridicat, care au dat exemple magistrale de prostie!
Primele pagini cuprind intriga cărții, așa cum se cuvine oricărui volum închegat și bine alcătuit. Prostia ne înconjoară, pur și simplu ! Rețelele de socializare au oferit canale adânci și late, pe unde șuvoiul de imbecilități curge nestingherit și îneacă, de multe ori, mesajul de bun simț, coerent și aducător de bine. După o serie de exemple concrete comise de liderii politici români contemporani, aș fi crezut că ne așternem la recitit butade scoase de fanfaroni, demagogi și dacopați, dar nu așa !
În cele 12 capitole (apostolești) ale cărții, domnul profesor Paleologu ne poartă printr-un frunziș des, luxuriant și bine ozonat al filosofiei, dar presărat cu poienițe dulci de caracterologie literară. Stilul este, însă, aerisit, făcut să ajungă la mintea oricărui muritor de rând, care are la bază, măcar un liceu chinuit.
Pedagogia cărții atinge aspecte de igienă morală, deschide căi posibile de soluționare a flagelului prostiei. Mie mi-a atras atenția o temă de care nu sunt legat sufletește, dar pe care autorul o simte ca un ac de fier, pătruns în piele: mitologia isotrică, în speță imagologia „fanariotului”. Drept este că, de la „pașopt” încoace, savanții români s-au întrecut în a-i înfiera pe domnii fanarioți, dar merită să răsfoim și sursele care aduc aminte de primele coduri de legi, primele spitale publice, „școalele” unde se învăța inginerie hotarnică (pe elinește) și nu în ultimul rând, daniile făcute de acești domni vremelnici, prin care au susținut Biserica Ortodoxă. Parcă și primele scântei care au aprins flacăra luptei pentru dezrobire în Balcani au pornit din amnarul uni domn fanariot, Alexandru Ipsilanti …
Prostia, însă, este ca o plapumă grea, care înfășoară și înnăbușă sinele colectiv, sufocă bunul simț, dând la schimb căldura înșelătoare a biasului. Erorile cognitive sunt exploatate în chip pervers de liderii politici, începând cu „demagogii” Greciei Clasice, iar efectul confirmării în masă a prostiei colective este, invariabil, tirania. Un izvor de prostie este și popularul efect Dunning-Kruger, dar e mai bine să parcurgeți cartea ! Se citește ușor, paginile au cârlig și valoare adăugată, vă pot „ajuta” să vă desprindeți de multe alte activități „esențiale”.
*
Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.
Citește și: „Sub cerul uneori deschis”. Poveștile (reînviate) ale castelului Salbek – Alexandru Potcoavă
Citește și: Ce ziceau ungurii despre români?

