Am citit cartea lui Dan Alexe, „Dacopatia și alte rătăciri românești” în urmă cu câțiva ani. Termenul de „dacopat” nu știrbește cu nimic gloria acelui neam, care i-a terorizat pe romanii din provinciile sud-dunărene vreme de mai mult de două secole și care și-au trimis firul lor genealogic la cel puțin 20% dintre români.
„Dacopatia” este o metaforă care sublimează un complex bazat pe mituri fabricate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Prezentul cenușiu și condiția deloc de invidiat a românilor a motivat o parte a elitei culturale să caute măcar strămoși iluștri, de care să se ancoreze discursul lor optimist. Până aici, nimic rău în asta! În epoca romantică mai toți au făcut la fel!
Zona de ridicol a început să se contureze odată cu apariția cărții lui Nicolae Densușianu – „Dacia preistorică”. Nici măcar nu era istoric de profesie, dar Densușianu prefigura un curent etnocentrist și xenofob, care era pe placul multora de atunci și care a dus la experiențe sângeroase, dar inutile, puse în opera de urmașii ideologici din jurul „Căpitanului”.
Hârtia, însă, poate să suporte orice și nu face victime, decât dacă întâlnește prea multe personaje gen „Don Quijote”.
„Dacopatia” asta a făcut istorie și în istoriografia românească, acoperind de ridicol și erodând credibilitatea unei școli științifice (și așa greu încercate de protocronism și de comenzile care veneau din zona politică). Acum, românii supărați și frustrați că nici Occidentul nu mai e ce a fost (mai vin și vremuri nasoale), l-au îmbrățișat pe un „Don Quijote” care se crede coborâtor din dacii mâncători de fructe de pădure, care i-au învățat pe romani limba latină.
Mulți dintre aderenții mesianicului corifeu răcnitor prin media din Carpați, văd destul de limpede unde pică lanțul, dar trăiesc o poftă nebună să se răzbune pe „clasa politică” și ar face-o cu orice preț. S-ar răzbuna și pe perfidul Occident, unde s-au scumpit toate cele, iar euroii nu mai au puterea de acum cinci ani, pe ucrainenii care îi pune dracu să se bată pentru țara lor făcând gazele și curentul scumpe, apoi pe guvernanții corupți care dau ajutoare și adăpost refugiaților din țara vecină aflată în război etc.
Pentru toate găsesc oamenii motiv să își ostoiască amarul! Dar unde-i viitorul ?
În Valahalla, printre tufe de merișor, daci și cojoace.
Citește și:
