marți, februarie 11, 2025
No menu items!
AcasăCemaitrebuiesastii„Noua hartă” și jocurile energiei. Un bestseller tradus în zeci de limbi

„Noua hartă” și jocurile energiei. Un bestseller tradus în zeci de limbi

Tradusă și apreciată în zeci de limbi, cartea „Noua Hartă: Energia, clima și ciocnirea națiunilor”, scrisă de economistul Daniel Yergin, este un bestseller. Prima sa ediție a apărut în anul 2020. Performanțele autorului spun totul: Daniel Yergin este deținător al Premiului Pulitzer și este considerat de New York Times drept „cel mai influent specialist în probleme de energie din America”.

Dacă transportul reprezintă sistemul circulator al economiei, energia este sângele care îi dă viață. Subtitlul volumului întins generos pe aproape 500 de pagini este „Energie, climă și ciocnirea națiunilor” face trimitere la cartea lui Samuel Huntington din 1996 „Ciocnirea civilizațiilor”. Acesta a postulat că viitoarele conflicte care vor anima scena geopolitică a secolului al XXI-lea vor avea ca origine diferențele dintre Occidentul creștin și Estul musulman, dintre lumea consumeristă nord-atlantică și lumea comunist-confucianistă chineză, dintre Nordul dezvoltat și Sudul sărac (African și asiatic).

După aproape un sfert de veac, economistul Yergin reîncălzește o temă care a dat în clocot la începutul anilor ’70 ai secolului trecut: energia și problemele generate de dependența Occidentului față de sursele externe de energie. În acest context, descoperirea gazelor și a petrolului de șist, odată cu dezvoltarea tehnologiei de extracție a acestora, a așezat din nou SUA în topul producătorilor mondiali de hidrocarburi și a eliminat dependența acestora față de importurile din Orientul Mijlociu. Ba, chiar s-a revigorat exportul de gaze din SUA – lucru de neconceput acum 20 de ani. Ar fi tentați mulți să spună că asta intră în contradicție cu invadarea Irakului din 2003, despre care multă lume crede că s-a produs pentru a pune mâna pe petrolul de acolo. Nici pomeneală ! Aventura militară întinsă până în 2011 a început ca o poveste a drobului de sare: americanii chiar s-au temut că Saddam Hussein intenționa să dezvolte arme de distrugere în masă și să susțină organizații teroriste.

Un capitol generos este dedicat „revoluției șisturilor”, aducând informații diferite de conținuturile care au hrănit presa anilor 2013 – 2014 și care au scos oamenii în stradă, inclusive în Județul Timiș. Reacția emoțională colectivă împotriva „fracturării hidraulice” (despre care protestatarii nu știau decât că are un potențial distructiv, deoarece așa li s-a transmis de la portavocea organizațiilor ecologiste) a generat efecte și în plan politic. Yergin abordează, printre altele, ipoteza susținerii mișcărilor „anti-fracturare” de către o mare putere exportatoare de petrol și gaze obținute prin metoda clasică de extracție: Rusia. Desigur, dacă americanii ar fi descoperit „shale gas” și în formațiunile sedimentare paleozoice din nord-vestul Europei, altfel ar fi stat de vorbă Occidentul cu gigantul Gaz Prom.

Tema asigurării resurselor de energie, într-o lume care consumă din ce în ce mai multe calorii, dar care își propune să scoată cât mai puțin fum, este foarte complexă. China, de pildă, este conștientă, că își omoară „pekinezii” cu zile, intoxicându-i cu fumul scos de termocentralele pe cărbune. Dacă ar implementa tehnologiile „curate” pe care le folosesc europenii și japonezii, ar pierde poziția de mare exportator de produse industrial ieftine. Nici Occidentul nu are interes ca „Marele Panda” să se curețe de funingine, deoarece nu ar mai avea unde să își producă masele plastice, cauciucul, pastilele de siliciu (cipurile) și alte produse care au nevoie de energie ieftină și abundentă, la pachet cu prelucrarea unor cantități enorme de materiale toxice.

Intelighenția europeană vrea aer curat și locuri de muncă fără fum (intrând în contradicție cu clasa muncitoare care vrea locuri de muncă din belșug și produse de larg consum cât mai ieftine), iar est-asiaticii vor sute de milioane de locuri de muncă, energie și mărfuri de consum ieftine. În final, toți vor obține cee ace își doresc, la prețul cuvenit.

Un alt factor în această complicate ecuație îl reprezintă tendința statelor care dețin resurse naturale și umane abundente, de a șantaja Occidentul plin de bani. Membrii BRICS se mai șantajează și între ei, așa cum se obișnuiește, de altfel, în orice joc geopolitic. Privind din spațiul extraterestru, un observator ar putea să vadă cum Europa a închis ușa Rusiei la importul de gaze și petrol la preț ridicat, pentru a o forța să le vândă foarte ieftin către China și India. Acestea două își pun la lucru numerosul proletariat, pentru a produce ieftin bunurile de care aceasta are nevoie. 

Foaia de parcurs a economiei fixează noi ținte pentru lumea de mâine. Energia verde și mașinile electrice (autonome, dacă se poate) fac parte din „noua hartă” a politicii economice a Occidentului. „Curățirea” industriei a început în Occident și s-ar putea să rămână pentru multă vreme acolo unde a început. Chinezii se vor „afuma” în continuare producând cipurile, bateriile, tabla și anvelopele de care au nevoie europenii.

În același timp se reconfigurează harta rutelor comerciale, mai ales harta schimburilor comerciale și a conflictelor dintre marile puteri. Dacă Samuel Huntington a văzut mărul discordiei în mintea și în inima oamenilor secolului XXI, Daniel Yergin îl vede sub capota automobilelor și în priza de alimentare cu energie electrică.   

*

Site-ul tribunasnm.ro dedică o rubrică specială iubitorilor de carte. Intitulată „Citește cu noi”, secțiunea își dorește să dezvăluie publicului larg cărți mai puțin cunoscute și să le trezească și altora interesul de a le parcurge. Așa cum a făcut-o Iancu Berceanu, autorul recenziei, doctor în Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara.

Citește și:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente