[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]
Departe de aerul stratosferic al dezbaterilor teologice, mintea mea de simplu muritor, păcătos a priori, în marile momente de sărbătoare care îmi pigmentează banala existență de peste an, caut sensul acestui fenomen ubicuitar, dar aspru criticat și contestat în spațiul public. Caut să mă prefac ne-om, ne-pământean, invoc „neutralitatea axiologică” până la absurd… să caut sensul acestei întrebări.
Pe vremea faraonilor, Moise / Moshe / Moses a spus că toți oamenii din Israel sunt egali în fața Legii. A fost pentru prima dată în istorie când cineva a spus unui grup de oameni că sunt egali, cu toții, în fața unei instanțe. Mai târziu, Hristos și apostolii care i-au urmat au îmbogățit mesajul, punând semnul egal între toate neamurile, toate limbile și toate stările sociale, în fața Legii și a Judecății.
Să te gândești, să recunoști ce ai făcut, să te căiești, să ceri iertare (și să suferi când nu primești nici înțelegere și nici iertare), să îți pese de cel de lângă tine și să dai de pomană, să ierți când cel ce a greșit își recunoaște greșeala (sau să lucrezi spre îndreptarea lui, apoi să îl ierți pentru greșeala comisă și recunoscută), să oferi adăpost celor care îți calcă pragul, să împarți masa ta cu altul flămând – sunt legi cu rădăcini adânci din vremea lui Avraam. Ca o curiozitate, israeliții au menționat pentru prima dată în scris egalitatea în fața legii între bărbați și femei și a stabilit pentru prima dată o vârstă la care individul uman bărbat sau femeie devenea răspunzător în fața legii pentru faptele sale.
Biblia și religiile care au izvorât din scrisul ei au dat naștere unei anume tipologii umane: omul conștient de faptele sale, care acționează pentru sine, deoarece acolo stă scris că fiecare dintre noi vom fi judecați în parte. Responsabilizarea individului, dublată de solidarizarea cu semenii săi au produs o adevărată revoluție în lumea pestriță și stratificată a Imperiului Roman de acum două milenii.
Esențială pentru evoluția ulterioară a bătrânului continent a fost separarea „puterii” politice (a Cezarului) de misiunea socială a Bisericii (și a slujitorilor săi). Astăzi, dacă întoarcem capul în zona statelor islamiste, vedem că, acolo, misiunea clasei politice este subordonată misiunii „divine” a religiei. Eliberată de constrângerile religioase, în Europa ultimelor patru secole, cuvintele de ordine ale clasei politice au fost: creștere, dezvoltare, extindere, îmbogățire. În „lumile” conduse în plan spiritual de islam, clasa politică a rămas tributară misiunii de a răspândi și de a consolida „dreapta credință”.
Creștinismul a mai venit cu o salbă de sărbători și zile de odihnă, mai multe decât în oricare altă religie. Sărbătorile și practica religioasă au generat o paletă diversă de manifestări artistice. Fastul însoțește fiecare moment important din calendarul creștin. Dacă reușim să ne facem timp, am putea și să deschidem Biblia. Nu ne grăbește nimeni. În diferite momente ale anului, în diferite stări sufletești ale noastre, la diferite vârste, găsim mereu câte ceva bun. Fiecare va găsi, cu siguranță altceva care să îi atragă atenția, va judeca cu mintea lui și va reține acele aspecte care îi atrag atenția. În fond, valoarea unui text scris constă în adresabilitate. Din acest motiv, Cartea a fost și este în continuare una din cele mai valoroase realizări ale omenirii. Citiți Biblia. Dacă aveți nelămuriri, mergeți la Biserică (oricare ar fi ea) și întrebați preotul. Se poate apela și la resurse bibliografice sau online.
Până la urmă, creștinismul a reușit să creeze un om rezilient până în astăzi, în ciuda încercărilor la care a fost supus începând cu Revoluția Franceză și culminând cu regimurile comuniste. Creștinismul a făcut Europa și chiar lumea postmodernă în care trăim. Principiul egalității în fața Legii și principiul iertării sau al concilierii, în mod indirect, au condus la apariția mașinăriei la care scriu acum.
Hristos a înviat și ne-a lăsat o moștenire inefabilă, neprețuită și imposibil de comparat sau de înlocuit.
*
Iancu Berceanu este, din 2018, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, cu o temă de geografie politică: Impactul politicii transfrontaliere a României și a politicii europene de vecinătate asupra conservării identității în comunitățile etnice minoritare din Județul Timiș. Din 2004 este profesor titular de geografie la Liceul Teoretic „Sfinții Kiril și Metodii” din Dudeștii Vechi. În 2006 a contribuit la monografia comunei Dudeștii Vechi, apoi a publicat articole de geografie umană despre bulgarii bănățeni, pentru ca în 2018 să publice cartea „Strategii didactice moderne și eficiența învățării geografiei”. Din 2015 predă și la Școala Gimnazială Cenad. În perioadele 2016 – 2017 și 2018 – 2020 a fost director adjunct la liceul din Dudeștii Vechi.
*
Poți susține activitatea publicației independente Tribuna. Poți alege să donezi, lunar, o sumă modică, făcând click pe butonul Donează, aflat în chenarul galben de mai jos.
Citește și:
Embargo Fest revine în 2022. Însă nu la Dudeștii Vechi
[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]