Circulația a zeci de trenuri este afectată pe ruta dintre Lugoj și Timișoara Est. Se fac lucrări de modernizare, iar modificările vor fi în vigoare până în 30 august 2026.
Tronsonul feroviar dintre Lugoj și Timișoara Est se află în plin șantier, iar lucrările aduc o serie de modificări în circulația trenurilor. Ele au intrat în vigoare marți, 2 iunie, și vor persista până în 30 august.
Modificările trenurilor
- Trenul IR 78 București Nord – Budapesta va circula conform graficului de circulație în relația Timișoara Nord– Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12078 în relația București Nord (plecare ora 20.05) – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj – Buziaș – Timișoara Nord (sosire ora 07.46).
- Trenul IR 79 Budapesta – București Nord va circula conform graficului de circulație în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici –Timișoara Nord și ca tren IR 12079 în relația Timișoara Nord (plecare ora 22.08) – Buziaș – Lugoj – Craiova – București Nord (sosire ora 09.34).
- trenul IR 16099 București Nord – Caransebeș – Arad va fi anulat în relația Caransebeș – Timișoara Nord – Arad si va circula conform graficului de circulație în relația Bucuresti Nord – Caransebes. Între stațiile Caransebeș și Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- Trenul IR 1833 în relația Iași (plecare ora 06.01) – Cluj Napoca – Simeria – Ilia – Lugoj – Buziaș – Timișoara Nord va circula cu orar modificat pe distanța Buziaș –Timișoara Nord (sosire ora 23.14).
- Trenul IR 1537 în relația Timișoara Nord (plecare ora 16.54) – Arad – Chiumegiu – Oradea (sosire ora 21.20) va circula cu orar modificat pe distanța Valea Viilor – Arad.
În perioada 02 iunie 2026 – 31 august 2026 - Trenul IR 72 București Nord – Budapesta va circula conform graficului de circulație în relația Timișoara Nord – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12072 în relația București Nord (plecare ora 05.29) – Craiova – Caransebeș (sosire ora 13.56). Între staţiile Caransebeș şi Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
- Trenul IR 73 Budapesta – București Nord va circula conform graficului de circulație în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici –Timișoara Nord și ca tren IR 12073 în relația Caransebeș (plecare ora 14.25) –București Nord (sosire ora 23.50). Între staţiile Timişoara Nord şi Caransebeș se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
În perioada 03 iunie 2026 – 31 august 2026 - Trenul IR 16098 Arad – Caransebeș – București Nord va fi anulat în relația Arad – Timișoara Nord – Caransebeș si va circula conform graficului în relația Caransebeș – București Nord. Între stațiile Arad și Caransebeș se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
trenul IR 1831 în relația Timișoara Nord (plecare ora 06.40) – Buziaș – Lugoj – Ilia – Simeria – Cluj Napoca – Iași (sosire ora 22.55) va circula cu orar modificat pe distanța Timișoara Nord – Buziaș – Simeria. - Trenul R 9002 în relația Roșiori Nord (plecare ora 07.22) – București Nord (sosire ora 10.05) va circula cu orar modificat pe distanța Rădoiești – Grădinari.
- În perioada 12 iunie 2026 – 30 august 2026, trenul IR 1992 Timișoara Nord – Recaș – Chiajna – București Băneasa – Constanța va circula ca și tren IR 12992 în relația Timișoara Nord (plecare ora 16.49) – Buziaș – Lugoj – Craiova – Caracal – Videle – Chiajna – București Băneasa – Palas – Post Medeea – Constanța (sosire ora 07.23).
- În perioada 13 iunie 2026 – 30 august 2026, trenul IR 1990 Constanța – București Băneasa – Chiajna – Recaș – Timișoara Nord va circula ca și tren IR 12990 în relația Constanța (plecare ora 21.40) – București Băneasa – Chiajna –Videle – Caracal – Craiova – Lugoj – Buziaș – Timișoara Nord (sosire ora 11.53).
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Trenul Sânnicolau Mare – Timișoara, printre cele mai lente din România
Citește și: Transportul feroviar, „soluție” europeană și realitatea la 20 km/h

