joi, septembrie 24, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișCulturăPatrimoniul feroviar din Timiș, în pericol din pricina modernizării căii ferate Lugoj...

Patrimoniul feroviar din Timiș, în pericol din pricina modernizării căii ferate Lugoj – Timișoara Est. Apel public lansat de specialiști

Amprenta lucrărilor de modernizare poate șterge istoria de sute de ani în județul Timiș. În pericol sunt mai multe clădiri emblematice de patrimoniu aflate în zona șantierului de reabilitare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est.

O parte a patrimoniului feroviar din județul Timiș riscă să se piardă din pricina lucrărilor de modernizare care se fac la calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Pe tronsonul cuprins între Lugoj și Timișoara Est sunt programate pentru demolare patru gări solide, construite din cărămidă între anii 1875–1876: Remetea Mare, Recaș, Topolovățu Mare și Belinț. De asemenea, sunt vizate stațiile istorice de alimentare cu apă din Topolovățu Mare și Lugoj, utilizate odinioară pentru alimentarea locomotivelor cu aburi. Speciașiștii trag un semnal de alarmă și fac un apel public pentru salvarea de la demolare a gării Belinț și a stațiilor istorice de apă din Topolovățu Mare și Lugoj, construite în 1876.

„Facem un apel public ca, cel puțin, Gara Belinț — cea mai bine conservată dintre acestea, păstrând elemente originale precum volumul corpului central, organizarea interioară, sala de așteptare și o parte dintre ancadramentele ușilor — precum și stațiile istorice de apă din Topolovățu Mare și Lugoj să fie salvate de la demolare. Aceste imobile ar putea fi preluate în administrare de autoritățile locale, conservate și restaurate prin accesarea fondurilor europene și valorificate ca repere de patrimoniu industrial, mărturii autentice ale uneia dintre cele mai importante linii feroviare construite în Banat: Timișoara – Orșova (1875–1878)”, a transmis istoricul de artă Cristian Oliviu Gaidos de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj

Demersului său se alătură și cei de la Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei, condusă de Ilie Sîrbu.

„Susținem ferm modernizarea infrastructurii feroviare și considerăm această investiție esențială pentru dezvoltarea regiunii. Totuși, progresul nu trebuie să însemne demolarea memoriei industriale a Banatului. Printre clădirile vizate se află gara Belinț și stațiile de apă din Topolovățu Mare și Lugoj, construcții ridicate între anii 1875–1876, martori ai uneia dintre cele mai importante etape de dezvoltare feroviară din această parte a Europei. Analiza documentelor disponibile indică faptul că demolarea integrală nu reprezintă singura soluție tehnică. Conservarea selectivă și integrarea acestor imobile în proiectele de modernizare sunt posibile și conforme atât cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cât și cu bunele practici europene de reutilizare adaptivă”, arată Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei.

Printre solicitări se numără realizarea unei analize comparative demolare vs. conservare, implicarea autorităților locale și județene în identificarea unor soluții de protejare și valorificarea culturală și turistică a clădirilor feroviare istorice.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente