Distracția unui grup de tineri s-a încheiat cu o amendă și un dosar penal, în noaptea de miercuri spre joi, la Timișoara. Au dat muzica la maximum dintr-o mașină, apoi unul dintre ei a fost prins în timp ce conducea beat.
„La data de 01 august a.c., polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în dreptul unei societăți comerciale din municipiul Timișoara, mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică prin zgomote, produse de un aparat audio folosit la intensitate ridicată”, transmite IPJ Timiș.
Întâmplarea a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 3:30, în apropierea hotelului Continental din Timișoara. Deranjat de zgomotul pe care îl făcea muzica dată la maximum dintr-o mașină, un timișorean a sunat la 112. Un echipaj al poliției a sosit la fața locului și că „melomanii” sunt patru tineri de 25, 27, 30 și 31 de ani. Unul dintre ei a fost amendat.
„Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.700 lei conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, transmit polițiștii.
În cele din urmă, bărbatul de 31 de ani s-a ales cu dosar penal. Câteva minute mai târziu, oamenii legii l-au tras pe dreapta pe bulevardul I.C. Brătianu, în timp ce conducea autoturismul în care se afla cu prietenii săi. L-au pus să sufle în fiolă, iar alcoolemia rezultată a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La scurt timp după producerea evenimentului, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de bărbatul, în vârstă de 31 de ani, pe bulevardul I.C. Brătianu.
foto: arhivă