Meteorologii anunță că va urma o zi de vineri cu temperaturi caniculare. Cea mai mare parte a țării este acoperită de cod galben, iar unele județe vor fi sub cod portocaliu.
Va urma o zi de vineri călduroasă în cea mai mare parte a României. Conform meteorologilor, în Crișana, nordul Banatului și al Olteniei, nordul și estul Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, precum și în vestul și sudul Transilvaniei, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 37 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.
În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în București va fi cod portocaliu. Temperaturile maxime vor fi în general de 38-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Sâmbătă, 3 august, caniculă și disconfortul termic vor mai fi în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și pe arii restrânse în Oltenia.