vineri, octombrie 11, 2024
No menu items!
AcasăIMPORTANTEÎnlăturat de la conducerea PNL Timișoara, Tabără îl acuză pe Robu de...

Înlăturat de la conducerea PNL Timișoara, Tabără îl acuză pe Robu de răzbunare: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”

Cosmin Tabără, încă viceprimar al Timișoarei, nu se mai află în grațiile noii conduceri PNL. În urma ședinței BPN de marți după-amiază, Tabără a fost înlăturat din funcția de președinte al PNL Timișoara. Locul său, ca interimar, a fost luat de Cristian Bușoi, un apropiat al lui Nicolae Robu.

„Am aflat, din Japonia, unde reprezint Timișoara, că, la solicitarea fostului primar Robu, am fost demis din funcția de lider al Filialei PNL Timișoara, de către conducerea centrală a PNL. Răzbunarea sa, în stilul lui «liberal» față de cine nu îl lingușește, e tipică pentru modul său de a-i îndepărta pe toți cei care nu îi sunt slugi”, a reacționat viceprimarul Cosmin Tabără.

Viceprimarul Timișoarei nu se află în grațiile lui Nicolae Robu, care va încerca să-și reia funcția de primar, după viitoarele alegeri. În locul său va fi preferat, cel mai probabil, Dan Diaconu, care a fost viceprimar al Timișoarei în precedentul mandat a lui Robu. Despre candidatul coaliției PSD-PNL la Primăria Timișoara spune că „lupul își schimbă părul, dar năravul ba!”.

„În general, un candidat unește, adună lângă el oamenii, în special pe cei din partid, Robu face exact invers: dezbină tot ceea ce prinde, iar ultimele 6 luni din PNL Timișoara sunt elocvente. Robu este un candidat care face orice compromis pentru putere, eu sunt și rămân LIBERAL, sentiment care nu este dat de funcția de președinte ci de principii și valorile liberale”, conchide viceprimarul Cosmin Tabără.

Citește și:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare