marți, februarie 11, 2025
No menu items!
AcasăOPINIIMinciunile care ne plac

Minciunile care ne plac

Sorb din cana de cafea și parcurg paginile presei online. O fac de aproape 20  de ani și reușesc să ajung la un corpus de informație mult mai voluminos, dar mai „ușor” decât era pe vremea presei tipărite. Departe de mine intenția de a-i face aici reclamă ilustrului și hârșitului jurnalist CTP, însă îmi sună, încă, în ureche o replica de-a lui legată de „evoluția” presei, de la „presa scrisă” la „presa zisă”.

Drept este că de mii de ani cuvântul scris a rămas un fel de reazem moral, cu valoare incomparabil mai mare decât vorba, pe care azi o spui, iar mâine o uiți. Presa online e tot scrisă, dar, parcă, slujitorii săi sunt la fel de scrupuloși ca atunci când semnau cu nume și prenume pe hârtie.

Presa online circulă mai repede și pe distanțe incomparabil mai mari decât ziarul din secolul trecut, dar este uitată la fel de repede. Rătăcit în trilioanele de unități impersonale de stocare a informației, cuvântul transmis online e mai liber și ușurat de constrângerile etice care mai făceau ordine în jurnalele de altădată. De pildă, în „vremea lu’ Împușcatu’”, masele de cititori (publicul cititor era o categorie restrânsă și atunci) aveau o vagă idee despre organele de presă precum că acestea „scriu ceea ce trebuie să scrie” și s-au obișnuit cu această implacabilă „sinergie a concretului”. Din declarațiile tovarășilor s-au iscat în epocă bancuri savuroase, demne de o viitoare enciclopedie dedicate acestei arte. Acum, însă, aceleași mase de cititori se văd „lovite” din toate părțile de asperitățile traiului de zi cu zi, nu mai au încredere în nimeni și în nimic, dar caută explicații la fenomene pe care nu le înțeleg.

Văd că de vreo 2 ani încoace, știrile nu mai contenesc cu Simion, Șoșoacă și AUR… Ultima declarație a lui G. Simion „devoalează” culpa PSD în concedierea lucrătorilor STB, după ce același personaj a tras cu tot armamentul din dotare împotriva USR și PNL, când s-a iscat greva din primăvara lui 2021, urmată de desființarea chioșcurilor. De fapt… culpabili sunt toți cei care ajung la guvernare, toți sunt hoți, toți sunt bandiți. Iar AUR se agață de orice problemă, o transformă în scandal și caută să atragă simpatii electorale.

Reprezentanții AUR au mai încercat să pozeze și în „naționaliști”, dar au făcut dovada că sunt niște populiști caraghioși, care s-au agățat de necazul românilor din perioada în care masca de protecție era la modă. Unii au asociat AUR cu populismul din Ungaria și Polonia. Greșit! Populiștii unguri și cei polonezi, măcar, au venit cu soluții pe lângă discursul bătăios, pe care chiar le-au pus în aplicare. AUR a făcut și face numai zgomot.

Deși a zbierat din toți rărunchii că partidul său nu are nimic cu mișcarea legionară, liderul AUR folosește aceeași strategie politică de împroșcare cu noroi a „celorlalți”, care a adus „cămășilor verzi” loc în Parlament la alegerile din 1937 cu 15,5%.

Pe aceeași partitură pseudo-naționalistă (în fond o demagogie populistă, un fel de a-i spune omului ceea ce vrea el să audă, ca să îi câștige încrederea), au mai evoluat România Mare și PP-DD, cu rezultate similare. În perioadele de criză, populiștii se încalecă pe necazul maselor mari de români, zic și ei ce zice toată lumea, îi beștelesc pe cei aflați în „capul trebii”, dar când ajung în situația de a prezenta măcar un plan de acțiune coerent… ajung tot la „hoții, bandiții, globaliștii, masonii etc”.

În căutarea vinovaților

Populismul nu este o doctrină politică, în sine, ci un mod pervers de a acționa, care este folosit de diverși politicieni dornici de a urca repede și sigur în intențiile de vot ale oamenilor. Decât să cauți soluții adevărate, e mai ușor și mai sigur să te duci la omul necăjit, să îl bați cu palma pe spate și să-i zici „Așa-i, bade ! Ți-am spus eu că toți ăștia sunt hoți ! Nu te mai încrede în ei, încrede-te în mine, care nu am furat nimic până acum”.

Dincolo de obișnuita hârâială dintre actorii politici mai mari sau mai mici, care se luptă din răsputeri pentru cariera lor și pentru binele corpusului social pe care îl reprezintă, se întinde o mitologie așa-zis urbană, populată cu termeni precum: „globaliștii”, „masonii”, „oculta”, „soroiștii”, „suveraniștii”. Din păcate, aceștia sunt doar termeni pe care media online și propaganda care se folosește de media online, îi pun în scenă din dorința de a crea o mitologie a spațiului mediatic, unde circulă nestingherită, din pagină în comentariu și din comentariu în pagină.

De fapt… globalizarea este un proces de extindere a conexiunilor economice, politice și sociale la scară planetară – rezultat al evoluției omenirii. Este un fenomen care se întâmplă pur și simplu, așa cum s-a întâmplat și trecerea de la Evul Mediu la societatea modernă, numai că se întâmplă de 10 ori mai accelerat, datorită mijloacelor de comunicație și transport actuale.

Unii lideri populiști ciupesc coarda naționalistă după tradiția care s-a creat în zona lor, dar adaugă și o notă belicoasă, de luptă împotriva globalismului și a globaliștilor. Mai ales pentru populiștii naționaliști, este la îndemână să își aburească auditoriul cu armura lor strălucitoare de „suveraniști”, care se luptă cu dușmanul natural și neîmpăcat reprezentat de „globaliști”.

Ați ghicit, desigur, că „globaliștii” sunt americani în primul rând, deși SUA a fost cel mai mare perdant al globalizării economiei, iar cel mai mare câștigător a fost China: de-a latul planiglobului, corporațiile americane au exportat în „Țara Marelui Panda” tehnologie, iar acum chinezii produc masiv mărfuri asemănătoare cu cele occidentale, dar mult mai ieftine. Deh, 1-0 pentru „Panda”, dar de vină este „Unchiul Sam”…

Apoi, masonii… Ăștia chiar nu au nicio vină sau, cel puțin, nimeni nu a găsit dovada palpabilă a vreunui plan de distrugere a omenirii pus la cale de adepții acestui cult. Unele guri rele spun că România Mică și apoi România Mare au fost croite de masonii francezi, care au pus gând rău paradisului numit „Mitteleuropa”. În România, voci mai mult sau mai puțin  anonime spun că, dimpotrivă, masonii vor să distrugă „Grădina Maicii Domnului” sau „Vatra Geto-Daciei, Leagăn al Civilizației Universale” și că, de fapt, toată „lucrătura” vine de la niște masoni „iluminați”, cu originea la Viena.

Căutând după cuvinte-cheie, în limba română, mai ales, descoperi o bogată literatură dedicată acestui subiect, dar despre care iluștrii purtători de șorț nu par să se sinchisească. Există și o literatură „sobră” dedicată masoneriei, dar diferă de ceea ce găsim pe net și pe la chioșcurile de ziare. Nici nu mă miră: cartea-i carte, netu-i net, presa-i presă! Fiecare citește ce vrea, iar lumea va ajunge să creadă ceea ce este mai interesant.

A! Să nu uităm de „planurile” de reducere a populației pe care nimeni nu le-a văzut scrise undeva și  nimeni nu are nicio dovadă palpabilă despre ele. Sau de „proiectul” de „amestecare” și „poluare” a populației Europei… Totuși, fenomenul pare că s-a mai potolit. S-o fi plictisit cei care scriu, ori au ajuns și ei la cărțile „sobre” în care scrie despre mișcarea  internațională a populației din ultima sută de ani sau măcar cartea lui Samuel Huntington, „Ciocnirea civilizațiilor” (publicată prima dată la noi în 1996).

Din păcate pentru amatorii acestor mitologii, care caută explicații cauzale, simple, directe și logice (mai ales), nu toate fenomenele au o cauză identificabilă în mod clar, dar dacă încercăm să le vedem implicațiile, poate că le găsim sensul. Ele se întâmplă sau se manifestă, de mai multe ori, ca urmare a evoluției complexe a societății în ansamblu, fără ca cineva să apese vreun buton.

O notă dominantă a tuturor actorilor populiști care se agită pe scena politică este inventarea „dușmanilor” sau „identificarea” vinovaților. Discursul nu are niciun farmec, dacă nu dă maselor impresia că se luptă din răsputeri cu un inamic ascuns, puternic și pervers, care amenință „ființa națională” sau „valorile democratice”, de la caz la caz. „De serviciu” sunt în permanență factorii oculți, iar „oamenii buni” fac dezvăluiri cutremurătoare despre schimbările dramatice care vor afecta viața noastră, a tuturor.

Trăim într-o lume plină de probleme. Lumile care au trecut și s-au ascuns în taina veacurilor trecute or fi avut și ele problemele lor, dar au trecut. Poate că bunicii noștri au fost mai mult legați de banalul cotidian sau și-au dat mai puțin cu părerea în chestiuni care îi depășeau sau nu le afecta în mod direct și concret viața de zi cu zi. Generația noastră are mai multe problem pe cap și tânjește după soluții. Soluții? De unde soluții? „Stați să ajungem noi unde trebuie și atunci o să vedeți soluții” – ar zice un politruc populist, bine intenționat în ceea ce privește cariera lui.

Partidele românești pe care le-am menționat mai sus nu sunt singurele care s-au dedulcit la practici discursive populiste. „Guvernăm cu fața la oameni”, „suntem strar-trekul politicii românești”, „suntem vârful de lance în lupta împotriva comunismului”, „vom stârpi corupția” și multe alte sloganuri ne-au pigmentat existența de-a lungul deceniilor, dar în stradă am auzit de la oameni același discurs gravitând în jurul butadei „a furat, dar a făcut și pentru noi”. Atât de multe s-au spus despre populism, atât de mult a fost uzitat acest instrumentar discursiv, încât politicienii noștri au ajuns să se mârâie de la tribuna parlamentului, acuzându-se, reciproc, de… populism.

S-au scris cărți consistente despre această plagă care a cuprins în mrejele ei întreaga lume. Survolând paginile platformelor de socializare, în diferite limbi, transpare caracterul universal al acestui model de comunicare. Extinderea și consolidarea lui au fost favorizate de globalizarea mijloacelor de comunicare, precum și de comuniunea anumitor trăsături ale naturii umane, valabile la toate rasele, toate popoarele și la adepții oricăror religii. Una este sublima și nevinovata naivitate a omului frustrat, căruia i se urcă la cap umorile cele mai amare, mai ales în perioadele de criză. Că tot am pomenit de „globalizare”, mulți cititori ar putea fi tentați să caute „globaliștii” care învârt rotițele acestui sistem infernal.

Dezinformarea combinată cu demagogia populistă par să se instaleze confortabil ca maladii sociale ale începutului de mileniu. Până și în cunoașterea științifică se manifestă tot mai pregnant această tendință de condimentare a informației. Dacă dai o raită prin librării, îți sare în ochi disproporția dintre numărul mic al compendiilor și tratatelor sobre (cum erau cele din secolul trecut) și abundența de teorii alternative, secrete și „teorii cuantice”. Despre această abundentă literatură pseudo-științifică, pseudo-filozofică și despre corifeii ei îmi propun să scriu în viitorul apropiat.

*

Iancu Berceanu este, din 2018, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, cu o temă de geografie politică: Impactul politicii transfrontaliere a României și a politicii europene de vecinătate asupra conservării identității în comunitățile etnice minoritare din Județul Timiș. Din 2004 este profesor titular de geografie la Liceul Teoretic „Sfinții Kiril și Metodii” din Dudeștii Vechi, acolo unde este, totodată și director adjunct. În 2006 a contribuit la monografia comunei Dudeștii Vechi, apoi a publicat articole de geografie umană despre bulgarii bănățeni, pentru ca în 2018 să publice cartea „Strategii didactice moderne și eficiența învățării geografiei”. Din 2015 predă și la Școala Gimnazială Cenad. În perioadele 2016 – 2017 și 2018 – 2020 a fost director adjunct la liceul din Dudeștii Vechi.

*

Poți susține activitatea publicației independente Tribuna. Poți alege să donezi, lunar, o sumă modică, făcând click pe butonul Donează, aflat în chenarul galben de mai jos.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente