În urmă cu mai bine de două secole, un țăran care săpa în grădina sa din Sânnicolau Mare a dat peste una dintre cele mai spectaculoase descoperiri de aur din Europa medievală. 23 de vase, aproape 10 kilograme de aur și un mister care nici astăzi nu are un răspuns definitiv: cine le-a făcut, cui au aparținut și de ce au fost îngropate?
Totul a început la 3 iulie 1799
Era vara anului 1799, iar în zona Sighet a Sânnicolau Mare, un țăran sârb pe nume Neza Vuin săpa în grădina sa. Potrivit cercetărilor istorice, el și fiul său au descoperit întâmplător, la mică adâncime, un grup de obiecte din aur. Locul este identificat astăzi cu strada Comorii nr. 19.
Nu era vorba despre câteva monede sau despre o bijuterie pierdută. În pământ se afla un adevărat tezaur: 23 de recipiente din aur, cu o greutate totală de aproximativ 9,9 kilograme. Printre ele se numără ulcioare, boluri, cupe, pocale și alte vase, unele decorate cu scene figurative, animale fantastice și inscripții.
Pentru un om de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, descoperirea trebuie să fi părut aproape ireală.
Comoara pe care descoperitorul nu știa cât valorează
Una dintre cele mai fascinante părți ale poveștii este chiar începutul ei. Sursele istorice arată că obiectele au ajuns pentru o perioadă în mâinile unor oameni din localitate și au intrat apoi într-o rețea de negustori care încercau să le valorifice. În poveste apar nume precum Markó Dimitrievics, Trandaphil Pandovics, aurarul István Jankovich și negustorul Naum Nitta. Afacerea a ajuns în atenția autorităților, iar vasele au fost confiscate.
În cele din urmă, 23 de piese au ajuns în colecția imperială de la Viena. Iar acolo au rămas.
De la Sânnicolau Mare la Viena
În epocă, teritoriul se afla în cadrul Monarhiei Habsburgice. Tezaurul a fost preluat de autoritățile imperiale și transportat la Viena, unde a intrat în colecțiile imperiale. Astăzi, piesele se află la Kunsthistorisches Museum, unde sunt expuse în Sala XVII, dedicată perioadei migrațiilor.
Unul dintre vasele importante ale tezaurului, de exemplu, este realizat din aur de 22 de carate, are 36 de centimetri înălțime și cântărește peste două kilograme. Muzeul precizează că vasul aparține perioadei dintre secolele VII–IX, cu o posibilă datare în prima jumătate a secolului al VIII-lea.
Așadar, ceea ce astăzi numim „comoara de la Sânnicolau Mare” nu este o poveste romantică inventată ulterior. Tezaurul există, iar descoperirea lui este unul dintre marile evenimente arheologice petrecute pe teritoriul actual al României.
Dar cine a făcut comoara?
Aici începe adevăratul mister. De peste două sute de ani, cercetătorii încearcă să răspundă la întrebarea aparent simplă: cine a creat aceste obiecte? Răspunsul nu este unul unanim.
Studiile au propus de-a lungul timpului legături cu avarii, bulgarii dunăreni, maghiarii timpurii și alte populații ale Europei Centrale și ale stepelor eurasiatice. Cercetările moderne subliniază tocmai caracterul complex al ansamblului: piesele prezintă influențe și conexiuni culturale care leagă lumea mediteraneană de societățile nomade din Eurasia.
Unele piese par să fi fost confecționate în perioade diferite și au fost chiar modificate sau refolosite înainte ca întregul ansamblu să fie îngropat. Cu alte cuvinte, nu avem neapărat în față „serviciul de aur” al unui singur rege. Este posibil să fie rezultatul unei istorii mult mai complicate: obiecte produse în epoci și medii diferite, adunate și transmise de-a lungul generațiilor.
Ce ascund imaginile de pe vase?
Poate cel mai impresionant lucru nu este cantitatea de aur, ci ceea ce a fost reprezentat pe el. Pe vase apar călăreți, animale, creaturi fantastice și scene mitologice. Unul dintre cele mai cunoscute recipiente prezintă un personaj călare care ține un prizonier. Un alt vas prezintă o scenă mitologică.
Iar unele recipiente poartă inscripții care au alimentat și mai mult dezbaterea privind originea tezaurului. Aurul poate fi cântărit. Mesajul lui este însă mult mai greu de descifrat.
Comoara lui Attila?
Nu putea lipsi nici legenda. De-a lungul timpului, tezaurul a fost asociat în diverse povești cu Attila și lumea hunică. Unele obiecte au primit chiar denumiri populare legate de Attila.
Problema este că aceste asocieri nu reprezintă o demonstrație istorică. Cercetarea modernă nu a stabilit că tezaurul ar fi fost al lui Attila, care a murit cu câteva secole înainte de perioada în care sunt datate piesele.
Legenda însă a supraviețuit.
Și poate tocmai pentru că Sânnicolau Mare este o zonă în care istoria și memoria orală se întâlnesc atât de ușor, povestea comorii a devenit mai mare decât descoperirea propriu-zisă.
Mai există aur sub Sânnicolau Mare?
Aici începe una dintre cele mai persistente legende locale. Dacă un om a putut găsi aproape 10 kilograme de aur într-o simplă grădină, atunci întrebarea inevitabilă a devenit: „Oare acesta a fost singurul?”
De-a lungul generațiilor au circulat povești despre alte comori ascunse în pământ, despre obiecte care nu ar fi fost recuperate și despre faptul că tezaurul descoperit în 1799 ar fi putut reprezenta doar o parte dintr-un depozit mai mare. Pentru această ipoteză, însă, nu există o dovadă arheologică solidă.
Cercetarea de specialitate consideră descoperirea un tezaur izolat, îngropat în vremuri tulburi. Studiul Patrimonium Banaticum notează că locul exact al descoperirii este cunoscut și că investigațiile ulterioare nu au dus la descoperirea unui al doilea tezaur.
Strada Comorii
Există totuși un detaliu aproape cinematografic.
Locul descoperirii este cunoscut, iar strada din cartierul Sighet poartă astăzi numele de Strada Comorii. La numărul 19 este indicat locul asociat descoperirii din 1799.
Astfel, în Sânnicolau Mare există un loc unde istoria nu este doar o poveste dintr-o carte. Acolo, în urmă cu peste 225 de ani, cineva chiar a lovit cu o unealtă în aur.
Comoara care nu s-a întors acasă
Pentru Sânnicolau Mare, povestea are însă și o dimensiune aparte. Tezaurul a fost descoperit aici, pe teritoriul actual al României, dar se află de mai bine de două secole la Viena.
În perioada interbelică, intelectuali din Sânnicolau Mare au făcut demersuri pentru readucerea tezaurului în localitate. Monografia orașului păstrează chiar deviza folosită în aceste demersuri: „Nu lăcomim la averea altuia, dar din cei al nostru, nici cât îi negru sub unghie nu cedăm”.
Disputa privind locul căruia îi aparține simbolic tezaurul a rămas vie până în epoca modernă. În 2008, autoritățile române au solicitat Austriei repatrierea lui.
Astăzi știm multe despre comoara de la Sânnicolau Mare. Știm când a fost descoperită. Știm unde a fost găsită. Știm că era alcătuită din 23 de vase de aur, cântărind aproape 10 kilograme. Știm unde se află astăzi.
Dar nu știm cu certitudine cine a comandat toate piesele, cine le-a folosit, de ce au fost adunate și, mai ales, de ce au fost îngropate.
Și poate tocmai aici este adevărata poveste. În 1799, un țăran din Sânnicolau Mare a săpat în pământ și a găsit aur. Peste două secole mai târziu, arheologii încă sapă în istorie pentru a afla povestea oamenilor care l-au ascuns.
Iar comoara, deși se află la sute de kilometri distanță, continuă să poarte numele locului în care lumina ei a ieșit pentru prima dată la suprafață: Sânnicolau Mare.
Citește și: Castelul Nako, cartea de vizită a orașului Sânnicolau Mare
Citește și: De unde vine numele Sânnicolau Mare? Povestea unui nume vechi de sute de ani
Citește și: Există un drum ascuns spre Cenad? Legenda tunelului care dăinuie de generații la Sânnicolau Mare
