Accident rutier la Sânnicolau Mare. Un tânăr de 17 ani a fost lovit cu mașina de un șofer de taxi care era beat la volan. Polițiștii au deschis un dosar penal.
„În data de 18.10. a.c., în jurul orei 05:00, în urma unui apel 112, polițiștii au fost sesizați de un medic din cadrul Spitalului din Sânnicolau Mare, despre faptul că un minor în vârstă de 17 ani ar fi fost victima unui accident rutier”, transmite IPJ Timiș.
Incidentul a avut loc în parcarea de localului „Atheneum Events”, aflat pe drumul Cenadului din Sânnicolau Mare, unde a avut loc o petrecere. Vinovat este un bărbat în vârstă de 42 de ani, șofer de taxi, care l-ar fi călcat pe tânăr cu autoturismul pe picior când încerca să dea cu spatele.
Polițiștii l-au depistat la scurt timp și au constatat că cel aflat la volan consumase alcool. 0,58 mg/l alcool pur a fost valoarea rezultată. Victima are piciorul în ghips.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența alcoolului.
foto: arhivă

