Cel puțin 30 de zile vor sta după gratii cele două femei care au fugit de la locul accidentului ce a avut loc marți seară, la ieșirea din Periam. Opt persoane au fost rănite.
Polițiștii au fost, marți seară, timp de aproximativ cinci ore, pe urmele a două femei, care au fugit de la fața locului, în urma accidentului care a avut loc la ieșirea din Periam. Opt persoane – cu toții străini, migranți ilegali – au fost rănite și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Fugarele au fost prinse în cele din urmă pe un câmp, aproape de Variaș. S-a dovedit că cea care se afla la volan consumase droguri. Astfel că polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului” și „conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.
Polițiștii au decis ca ambele femei să fie arestate preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost repartizat polițiștilor de frontieră, care continuă investigațiile.
Citește și:

