Deși au scăpat fără răni, au ieșit șifonați. Este vorba despre doi șoferi implicați într-un accident rutier, seara trecută, pe un drum din Timiș. Unul era beat, iar celălalt se afla la volan, deși avea permisul suspendat.
Accidentul s-a produs miercuri seară, în jurul orei 22.15, între localitățile Balinț și Bodo, din județul Timiș. Nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Chiar și așa, polițiștii rutieri au fost sesizați și au ajuns la fața locului.
Au trecut la verificări și au constatat că unul dintre șoferi, în vârstă de 44 de ani, consumase alcool. 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost rezultatul etlilotestului. Celălalt conducător auto, un bărbat în vârstă de 44 de ani, avea permisul de conducere suspendat.
Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.

