vineri, septembrie 25, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieSensurile giratorii prind contur pe drumul dintre Timișoara și Giroc

Sensurile giratorii prind contur pe drumul dintre Timișoara și Giroc

Lucrările la cele două sensuri giratorii care vor apărea pe drumul dintre Timișoara și Giroc „sunt în grafic”. Peste câteva zile urmează să fie turnat primul strat de asfalt.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care se construiesc pe drumul care leagă Timișoara de comuna Giroc a fost dat la finalul lunii iunie. Acum, după trei luni, șantierul a decurs fără probleme, iar constructorul urmează ca peste câteva zile să toarne primul strat de asfalt. Vor apărea inclusiv trotuare, piste de biciclete, sistem de colectare a apelor pluviale și treceri de pietoni, dar și acces către blocurile ANL din apropiere.

„Am luat decizia de a realiza cele două sensuri giratorii pentru că valorile de trafic pe acest sector de drum sunt foarte ridicate, iar intersecțiile care existau până acum îngreunau serios circulația. La finalul lucrărilor, vom vorbi de două girații moderne, largi, unde traficul nu va mai fi gâtuit. Așadar, peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt și, dacă vremea nu ne va opri din lucru, în maxim o lună circulația va fi deschisă, iar noi vom continua să lucrăm în interiorul sensurilor fără a perturba traficul”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Valoarea investiției este de 6,78 milioane de lei, iar sensurile giratorii ar urma să fie finalizate cel târziu în toamna acestui an. Alte două sensuri giratorii apărea pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș. Ele sunt amenajate în apropierea localităților Albina și Sacoșu Turcesc, acolo unde au început deja lucrările.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Sensuri giratorii moderne și iluminate pe toate drumurile din Timiș. Proiect județean pentru siguranța rutieră

Citește și: FOTO. Două sensuri giratorii noi pe drumul dintre Timișoara și Buziaș. Au început lucrările

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente