Derby-ul Banatului dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița s-a încheiat indecis luni, 9 noiembrie, pe „Electrica”. Dan Alexa s-a arătat nemulțumit la finalul partidei, în timp ce Dorinel Munteanu a fost mai degrabă satisfăcut.
„Avem o problemă foarte mare: nu finalizăm de la începutul campionatului. Parcă ne e frică să dăm la poartă. A fost un joc controlat, a avut Reșița o situație importantă, puteam să și primim gol, dar un joc controlat, chiar dacă ne lipsește finalizarea, din păcate avem multe situații, dar prea puține ocazii, ceea ce contează foarte mult împotriva unei echipe precum cea a Reșiței care se apără aglomerat, e foarte agresivă, organizată și bine pregătită fizic.E important că am pierdut două puncte acasă. Era important să ne depărtăm de Reșița, scăpam de o contracandidată, dar, una peste alta, sunt supărat pentru că nu conștientizăm că nu tot timpul avem situații sau ocazii și parcă ne este frică să dăm la poartă”, a declarat antrenorul Dan Alexa.
S-a discutat mult pe tema zilei și orei de desfășurare a meciului. În prima repriză, comentatorul de pe Digi Sport 1 a încercat să plaseze vina chiar în cârca Politehnicii Timișoara, însă Dan Alexa a dezmințit faptul că echipa sa ar fi preferat această programare.
„Nu e adevărat, exclus. Sincer, să joci luni la 14:30… cred că se putea și mai bine. Suntem un club care are foarte mulți suporteri, iar luni la ora aceasta foarte multă lume lucrează. E normal să deranjeze. Dacă mă întrebi, și nu sunt subiectiv, ar trebui să se țină cont de echipele care au mai mulți suporteri, iar aici nu vorbesc de Poli, ci de toată lumea, inclusiv Reșița. Ei au început corul ăsta de nemulțumiri, dar e normal”, a menționat Alexa.
„Chirurgul” a fost supărat și pe arbitraj. Opt cartonașe galbene s-au arătat pe parcursul meciului dintre Poli și Reșița.
„Sunt greșeli de arbitraj și parcă toate sunt împotriva noastră (…) Mă deranjează foarte mult. Cred că arbitrii sunt corecți, nu fac intenționat, dar parcă aș vrea să se greșească și în favoarea noastră. E etapa a 13-a și nu s-a greșit nici măcar o dată. A… golul cu CSA-ul, la limită, ofsaid la Chițu. Că tot se vorbește de acea fază. Să se amintească și de cele 8 greșeli care au influențat rezultatul direct”, a concluzionat Dan Alexa.
De cealaltă parte, Dorinel Munteanu s-a arătat foarte mulțumit de jocul echipei sale. Spera, la un moment dat, chiar și la victorie.
„Un meci frumos între două echipe puternice, dar dezechilibrat la nivelul bugetelor, însă pe teren nu s-a văzut diferența. Îmi felicit echipa pentru joc, chiar dacă Poli a avut o posesie prelungită, a dominat la cornere, dar ocaziile clare cred că le-am avut noi, pe final puteam chiar să câștigăm. Pot să spun că parțial sunt mulțumit, deși dacă obțineam maximum din acele contraatacuri, era mai bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a terminat așa”, a transmis Dorinel Munteanu.
Referitor la lupta pentru promovare, cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalei României a spus că: „Poli de la începutul campionatului a fost favorită la promovare din toate punctele de vedere, atât ca lot, ca buget, ca suporteri. Noi încercăm să ne atingem obiectivul pas cu pas, să fim în play-off, apoi vedem ce se întâmplă”.
Urmează pauza cauzată de meciurile echipelor naționale. Politehnica Timișoara și-a programat un meci amical care va avea loc sâmbătă, cu CSC Dumbrăvița.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

