În inima orașului Sânnicolau Mare, sub altarul Bisericii Romano-Catolice, există un spațiu despre care generații de localnici au vorbit cu un amestec de respect, mister și curiozitate. Este locul în care o dinastie de conți și-a lăsat ultima poveste.
Cripta familiei Nako nu este o legendă. Nu este nicio poveste inventată în vremurile moderne. Ea există și poate fi văzută sub altarul Bisericii Romano-Catolice, aflată în centrul celui mai vestic oraș al țării, Sânnicolau Mare. Membrii familiei care a dominat timp de generații viața economică și socială a orașului au fost într-adevăr înmormântați aici.
Dar, în jurul zidurilor ei, s-au strâns în timp povești despre morți premature, averi uriașe, conflicte de familie, comori, tuneluri și chiar un presupus blestem. Până la urmă, unde se termină istoria și unde începe legenda?
O criptă construită odată cu istoria orașului Sânnicolau Mare
Biserica Romano-Catolică din Sânnicolau Mare a fost ridicată între 1814 și 1824 la inițiativa contelui Sándor I Nákó. Hans Haas consemnează că locul a fost ales personal de conte, pe o mică ridicătură, iar construcția a necesitat un fundament masiv. În zona criptei de sub altar, fundația ajungea în anumite locuri la aproximativ opt metri lățime.
Biserica a devenit una dintre construcțiile emblematice ale orașului. Iar sub ea a fost amenajat locul în care familia urma să-și îngroape morții.
Sursele locale menționează că cele mai vechi morminte din criptă aparțin lui Cristof Nako și soției sale, Sofia. Cei doi au murit înainte de finalizarea bisericii, astfel încât rămășițele lor ar fi fost ulterior aduse în cripta construită sub altar.
Cel mai recent mormânt menționat în documentarea publicată despre criptă este al unei fetițe, Maria, care a murit în 1904, înainte de a împlini un an. Între aceste două extreme se află istoria unei familii.
Kálmán și Berta – povestea de dragoste care a intrat în legendă
Printre cele mai cunoscute povești legate de Nako se află cea a contelui Kálmán și a Bertăi Gyertyánffy de Bobda. Relatările despre familie spun că tatăl lui Kálmán, Sándor I, s-ar fi opus căsătoriei. A urmat o poveste aproape cinematografică.
Potrivit tradiției consemnate de Hans Haas și preluată în relatări ulterioare, tânărul Kálmán ar fi mers până la a-l amenința cu pistolul pe preotul Emmerich Bukovits pentru a obține documentul necesar căsătoriei. Cu actul în buzunar, ar fi plecat cu o caleașcă trasă de patru cai spre Bobda, pentru a-și întâlni iubita.
Este una dintre acele istorii în care documentul și legenda se amestecă. Există o sursă genealogică și istorică pentru poveste, dar forma ei spectaculoasă trebuie tratată cu prudență. Mai ales că, în jurul Bertăi, s-a născut și o altă legendă. Se spunea că femeia nu ar fi fost cu adevărat de origine nobilă, ci că ar fi fost adoptată dintr-o șatră. Tenul, părul și talentul muzical erau prezentate de cei care răspândeau povestea drept „dovezi”.
Nu există însă o dovadă solidă că această afirmație este adevărată. Berta apare, dimpotrivă, în documentarea istorică drept o femeie cultivată, implicată în artă și muzică.
A existat un „blestem” Nako?
Aici începe una dintre cele mai persistente legende. Membri ai familiei au murit tineri. Alții au avut probleme de sănătate. Unele destine au fost marcate de conflicte familiale și de declin financiar. Pentru oamenii de odinioară, explicația putea fi una singură: familia era urmărită de un blestem.
Unul dintre exemple este Mileva, fiica lui Kálmán și a Bertăi, care a murit la aproximativ 20 de ani. Cauza morții este prezentată în relatările despre familie ca necunoscută. Și Sándor al II-lea a avut o sănătate fragilă și a căutat tratament în străinătate.
După moartea lui, o altă poveste a intrat în memoria locală: deși ar fi dorit să fie înmormântat pe o altă proprietate, tatăl său, Kálmán, ar fi decis ca trupul să fie adus înapoi la Sânnicolau Mare, în cripta familiei.
Nu avem nevoie de un blestem pentru a explica aceste tragedii. Avem însă o familie aristocratică a cărei istorie conține suficiente decese premature, boli și conflicte pentru ca un asemenea mit să se nască firesc.
Cripta a fost aproape uitată
Poate cel mai interesant episod nu ține de secolul al XIX-lea, ci de perioada de după 1989. În multe localități din Banat, criptele vechilor familii au fost vandalizate de oameni care căutau bijuterii sau obiecte de valoare.
Cripta Nako a scăpat de asemenea distrugeri, cel puțin în mare parte, pentru că puțini oameni știau exact ce se află sub biserică. În 2010, cripta a fost restaurată cu finanțarea Primăriei Sânnicolau Mare. Documentele municipale arată că lucrările au avut ca scop readucerea spațiului într-o stare care să permită inclusiv vizitarea lui.
În 2017, Primăria anunța din nou deschiderea criptei pentru vizitatori în timpul Zilelor Orașului. Dintr-un loc despre care oamenii știau mai mult din povești, cripta a devenit astfel un obiectiv istoric care putea fi văzut.
Ceea ce e cert, este faptul că familia Nako se identifică cu istoria orașului Sânnicolau Mare. A lăsat în urmă clădiri care există și astăzi, opere de artă, corespondență și o memorie care a supraviețuit schimbărilor politice.
Iar după dispariția familiei din viața orașului, poveștile au început să umple golurile lăsate de documente. Cripta este, poate, cel mai bun exemplu. Sub altar nu se află doar mormintele unor conți. Se află o parte din istoria Sânnicolau Mare.
Iar întrebarea care rămâne nu este dacă există fantome. Ci dacă mai există documente care să ne permită să reconstruim, fără legende, ultimii ani ai acestei dinastii.
Citește și: Castelul Nako, cartea de vizită a orașului Sânnicolau Mare
Citește și: De unde vine numele Sânnicolau Mare? Povestea unui nume vechi de sute de ani
