Centura de vest a Timișoarei a ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 15%. Este ultimul tronson care trebuie realizat, astfel încât orașul de pe Bega să aibă o variantă completă de ocolire.
Au trecut mai mult de cinci luni de la începerea șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar intervențiile au ajuns la un stadiu de aproximativ 15%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în derulare lucrări de armare, cofrare, hidroizolații și montare a elementelor prefabricate. Pentru îmbunătățirea terenului de fundare sunt aplicate mai multe soluții tehnice, printre care piloți de îndesare și saltele de balast cu geotextil și geogrile.
„Vă promiteam acum doi ani că toate investițiile majore din județul Timiș vor fi susținute, că vom obține finanțări pentru ele și le vom realiza. Vă spuneam atunci că Timișul nu va mai fi ocolit de marile investiții și ne-am ținut de cuvânt. După Spitalul de Oncologie și stadionul Dan Păltinișanu, acum lucrăm la acest important sector al variantei de ocolire a Timișoarei care are o lungime de aproape 14 kilometri și o valoare de 1.4 miliarde de lei”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Centura de vest a Timișoarei va traversa orașul de pe Bega, Săcălaz și Sânmihaiu Român, pe o distanță de aproximativ 14 kilometri. Va porni de la viitoarea descărcare a autostrăzii A1, de la Sânandrei, și se va intersecta cu șoselele care leagă Timișoara de Săcălaz și Becicherecu Mic. Legătura cu centura de sud a Timișoarei se va face în zona cartierului Freidorf.
Lucrările trebuie finalizate cel târziu în 2028.
Centura de vest a Timișoarei, date tehnice
Noua variantă de ocolire va avea un profil de 4 benzi (2 benzi pe sens), iar pe traseul acesteia vor fi construite inclusiv:
- un pasaj peste DN59 și peste linia CF100 (750 m);
- un pasaj peste DN6 și linia CF133 (450 m);
- pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m).
Pentru asigurarea relațiilor de trafic contractul prevede și amenajarea a 4 noduri rutiere:
- Nod rutier la intersecția cu DN69 (E671) și cu Drumul Național Centura Timișoara (DNCT);
- Nod rutier la intersecția cu DN6;
- Nod rutier la intersecția cu DN59A,
- Nod rutier la intersecția cu Radiala Nouă de Vest (C30).
Drumul va avea patru noduri rutiere, dar şi zece poduri şi pasaje: două pasaje peste liniile de tren CFR cu lungime de 779, respectiv 752 de metri şi alte două pasaje de 455 şi 451 de metri. Durata de proiectare și execuție este de 30 de luni, șase dintre ele pentru proiectare. Valoarea totală a investiției este de 2,27 miliarde de lei.

