E cod galben de caniculă, dar și de instabilitate atmosferică în mai multe regiuni ale țării, marți, 25 august. Mâine, vremea rea va persista.
O avertizare de căldură este în vigoare astăzi, între orele 10 și 22. În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și în municipiul București, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade.
De la ora 16, până mâine dimineață, la ora 8, va fi în vigoare o atenționare de instabilitate atmosferică. În sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și Transilvaniei, apoi mai ales noaptea și în nordul Munteniei, în Maramureș și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și, pe arii restrânse, de peste 30 – 50 l/mp.
Marți, 26 august, între orele 8 și 23, vremea rea va persista. În jumătatea de nord a Moldovei și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se vor manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp și, pe arii restrânse, de peste 30 – 40 l/mp.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: România, între caniculă și furtuni: ploi torențiale, vijelii și grindină până joi
Citește și: Vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni: temperaturi fluctuante, vin și ploi

