Accident mortal, joi, în jurul prânzului, pe DN6, în Timiș. Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața.
O tragedie a avut loc astăzi, în jurul orei 11:40, pe DN6, în apropierea localității Recaș, județul Timiș. Un bărbat în vârstă de 75 de ani a murit în urma coliziunii dintre două autoturisme.
„Un bărbat de 75 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre localitatea Lugoj înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat, la kilometrul 529, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani”, transmit polițiștii din Timiș.
În accident au fost implicate doar cele două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. Conform pompierilor, în urma impactului, șoferul în vârstă de 75 de ani, domiciliat în Lugoj, a rămas încarcerat. La sosirea pompierilor la locul accidentului, acesta era în stare de inconștiență. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Cealaltă persoană implicată în accident a fost evaluată medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: UPDATE. Copil pe trotinetă, lovit de mașină și rănit grav, la Timișoara

