Noi descinderi au avut loc în Timiș, vineri, 12 iunie, în trei dosare penale diferite. Este cercetat un prejudiciu total adus statului de aproximativ 2,5 milioane de lei. Procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri și imobile.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș”, transmite IPJ Timiș.
Descinderile au avut loc în Dumbrăvița, Giarmata și Chișoda. Activitățile au fost desfășurate în cadrul a trei dosare penale distincte, aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și neplată, respectiv încasare și neplată, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute de lege. Din cercetări a reieșit că, în cele trei cauze, administratorii unor societăți comerciale din județul Timiș ar fi acumulat datorii la bugetul de stat, solicitând intrarea societăților comerciale în procedura insolvenței, cu scopul de a îngreuna recuperarea debitelor cauzate. Totodată, societățile figurau în evidențele organelor fiscale cu impozite și contribuții cu reținere la sursă declarate și exigibile, scadente la plată și neachitate în termenul prevăzut de lege.
Prejudiciul total estimat în cele trei dosare depășește 2.500.000 de lei. În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate documente, înscrisuri și alte mijloace de probă de interes pentru cauză, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri.
Pentru recuperarea prejudiciului și garantarea executării eventualelor obligații stabilite în cauză, procurorul de caz a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor fizice și juridice cercetate. Valoarea estimată a bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul asigurător depășește valoarea prejudiciului estimat, existând astfel premisele recuperării sumelor datorate bugetului de stat.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Centura de vest a Timișoarei, o lună de șantier cu progrese vizibile

