Studenții Universității Politehnica Timișoara au conceput o campanie specială pentru instituțiile culturale din orașul de pe Bega. „Pitch pentru schimbare: Public educat, spectacol respectat” este titlul demersului.
Pentru studenții din anul III de la Comunicare și Relații Publice de la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara, școala s-a încheiat cu prezentările finale ale proiectelor campaniei de comunicare, menite să educe publicul instituțiilor culturale din Timișoara în sensul comportamentelor dezirabile la evenimentele desfășurate la teatrul național, operă, filarmonică, respectiv la teatrul de păpuși. Titlul generic – „Public educat, spectacol respectat”.
Tema a pornit de la rezultatele cercetării comportamentelor publicului în sălile de spectacol, inițiată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, printr-un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ale cărui rezultate au fost prezentate la începutul acestui an. Potrivit studiului, peste 43% dintre spectatori apreciază că în ultima vreme comportamentul din sălile de spectacol s-a deteriorat, peste 64% dintre respondenți apreciind că experiența culturală depinde nu doar de calitatea spectacolului, ci și de disponibilitatea audienței de a respecta actul artistic prin sosirea la timp, renunțarea la utilizarea telefonului mobil pe perioada reprezentației, amânarea gustărilor până la antract sau chiar până la încheierea spectacolului.
Organizați în câte patru grupe pentru fiecare tip de instituție de spectacol, studenții au parcurs întreg procesul unui proiect de relații publice real: de la analiza publicului-țintă și construirea mesajului central, până la producerea materialelor vizuale (afișe, panouri, flyere) și a conținutului pentru social media. Prezentările au luat forma unui pitch profesionist, în care fiecare grupă și-a argumentat strategia și alegerile creative în fața unui juriu neobișnuit: studenții de anul I ai Facultății de Științe ale Comunicării, care au votat proiectele preferate.
Formula a transformat o evaluare academică obișnuită într-un exercițiu autentic de comunicare — în care a contat nu doar calitatea materialelor, ci și capacitatea de a convinge. Proiectele au dovedit că formarea la Facultatea de Științe ale Comunicării din UPT nu se rezumă doar la transferul de cunoștințe teoretice, ci depășește zidurile sălilor de curs și se intersectează cu realitățile orașului și regiunii în care activăm.
Transferarea proiectelor în acțiune reală poate fi posibilă grație unui protocol de colaborare între Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Facultatea de Științe ale Comunicării din Universitatea Politehnica Timișoara și instituții de spectacol locale, în curs de finalizare, și care prelungește preocuparea pentru calitatea experiențelor culturale ale publicului și după încheierea mega-evenimentului „Timișoara – capitală culturală europeană”.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Concurs de limba engleză tehnică organizat de Universitatea Politehnica Timișoara pentru elevii de liceu
Citește și: Universitatea Politehnica Timișoara atrage studenți Erasmus din întreaga lume prin programe inovatoare

