Aquatim continuă programul de instalare a contoarelor inteligente în Timișoara. Se va interveni pe mai multe străzi între 25 și 30 aprilie.
În perioada 25 – 30 aprilie 2026, Aquatim, prin intermediul unei firme specializate, continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. În această perioadă, noile contoare inteligente vor fi montate la clienții de pe străzile Piața Traian, Anton Pann, Aurel Vlaicu, Mitropolit Sterca Suluțiu, Constantin Titel Petrescu, Comănești, Iepurelui, Ion Mihalache, Andrei Șaguna, Titu Maiorescu, Baba Dochia și Stefan Octavian Iosif. Lista străzilor se poate modifica dacă, în ziua programată, unii clienți nu sunt acasă și nu se permite accesul, dar alți locuitori din apropiere sunt disponibili și solicită înlocuirea contorului.
Instalarea contoarelor inteligente presupune o scurtă întrerupere a alimentării cu apă, de aproximativ 10 minute, iar clienții vor fi anunțați în prealabil pentru a permite accesul echipelor la căminele de apometru. La adresele unde echipele nu au putut intra în ziua stabilită inițial, a fost lăsată o notificare cu datele de contact. Rugăm clienții să sune la numerele respective pentru a stabili o nouă programare. Noile contoare permit citirea automată a consumului, facilitând monitorizarea precisă și semnalarea situațiilor neobișnuite, precum consumul excesiv sau intervenții asupra contorului. Până în prezent, peste 27.000 de astfel de contoare au fost montate în Timișoara, Ghiroda și Moșnița Nouă, oferind locuitorilor avantajele unui sistem modern și transparent de monitorizare a consumului de apă.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Echipament modern de 50.000 de euro pentru studenții chimiști de la Universitatea Politehnica Timișoara

