Politehnica Timișoara se îndreaptă din nou spre nordul țării în căutarea altor trei puncte care să-i aducă promovarea în Liga a II-a cât mai repede. După succesul de la Baia Mare, alb-violeții vor avea parte de un duel cu nou-promovata Unirea Țășnad, sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17.
Politehnica Timișoara este singura echipă din seria a IV-a a play-off-ului Ligii a III-a care s-a impus în primele trei etape, deși jocul nu a funcționat deloc. Deplasarea de la Țășnad va fi a doua din această fază a competiției, după cea de la Baia Mare, acolo unde echipa lui Dan Alexa s-a impus cu scorul de 2-1 datorită a două lovituri de pedeapsă ușor acordate. Golul decisiv a venit în ultimul minut de prelungire. Revenită pe „Electrica”, Poli n-a convins, dar s-a impus, din nou. A fost 1-0 cu Zalău, gol marcat de Ene în urma unui ricoșeu norocos, în ultima etapă.
Unirea Țășnad – Politehnica Timișoara, primul meci din istorie
După primele trei etape de play-off, Politehnica Timișoara are un avantaj de cinci puncte față de ocupanta poziției secunde, Sănătatea Cluj. Bănățenii i-au învins pe „virușii verzi” în runda de debut, scor 2-1, partidă care a avut loc în orașul de pe Bega.
Viitorul adversar al alb-violeților va fi Unirea Țășnad, o echipă care a început stagiunea 2025 – 2026 din postura de nou-promovată, dar care a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea, la egalitate cu Sănătatea. Va fi primul meci din istorie între Politehnica Timișoara și gruparea din județul Satu Mare, acolo unde au fost împrumutați în iarnă Mihai Traia și Denis Tătaru.
În ultima etapă, Unirea Țășnad a fost spulberată de Alba Iulia, în deplasare. A deschis scorul, dar a pierdut cu 1-5, după ce la pauză era deja condusă cu 1-2. În primele două etape, sătmărenii au câștigat cu 2-1 la Viitorul Arad, apoi s-au impus cu același scor pe teren propriu în fața Metalurgistului Cugir. Sunt nouă puncte diferență între Politehnica Timișoara și Unirea Țășnad, înaintea meciului direct.
Unirea Țășnad – Politehnica Timișoara va începe sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17:00. Partida va putea fi urmărită în direct pe canalul de YouTube al echipei antrenate de Dan Alexa.
Odată cu întâlnirea din județul Satu Mare, se va ajunge la jumătatea play-off-ului. Pentru Poli va urma o deplasare la Cluj, de 1 mai, pentru duelul cu Sănătatea, ca apoi la Timișoara să vină Baia Mare, în 9 mai. Bănățenii se vor deplasa la Zalău pentru partida cu SCM din 15 mai, iar ultima etapă în care ar putea fi sărbătorită promovarea va avea loc în 23 mai, cu Țășnad, pe „Electrica”.
Citește și: Povestea continuă. Fenici și Sadoveac, încă un sezon la Politehnica Timișoara
Citește și: Politehnica Timișoara, calificare la turneul final pentru promovarea în elita voleiului din România
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

