Accident rutier, joi dimineață, pe drumul care face legătura dintre Jimbolia și Timișoara. O ambulanță aflată în misiune a fost implicată în coliziune.
„La data de 2 aprilie 2026, în jurul orei 07:40, un bărbat în vârstă de 33 de ani a condus un autoturism pe DN 59 A, dinspre localitatea Săcălaz înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu o ambulanță care se deplasa regulamentar, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase”, transmite IPJ Timiș.
Șoferul de 33 de ani a virat stânga fără să se asigure, moment în care s-a produs coliziunea cu ambulanța care venea din spate. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Șoferul de 33 de ani a încasat două sancțiuni în valoare totală de 2.227,5 lei, totodată fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Statistică oficială. Suprafața pădurilor din România a crescut
Citește și: România a câștigat 140 de km de autostradă în 2024. Statistica INS

