Șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea se desfășoară conform graficului. Tunelurile au început să prindă și mai mult contur, iar lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 55% la finalul lunii februarie a anului 2026.
Noutăți de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, singura bucată lipsă a șoselei de mare viteză, pentru ca ea să fie completă până între Nădlac și Sibiu, acolo unde șoferii trebuie să se folosească de DN 68A pentru a trece din Timiș în Hunedoara și invers. Este locul în care se construiesc celebrele „tuneluri pentru urși”, cele care au stat în calea realizării tronsonului.
La finalul lunii februarie, șantierul a ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 55%. La tunelul 1 se lucrează în mai multe etape: aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat, neîntrerupt, în funcție de stadiul fiecărei zone. Ele se întind pe distanțe de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt.
La tunelul 2 sunt deschise zece fronturi de excavare, inclusiv execuția căptușelii primare, astfel încât înaintarea să se facă simultan din mai multe puncte. Se întinde pe distanțe de 1.985 de metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt sens.
În zona Margina au început lucrările de betonare a platformei pentru fabricarea grinzilor, necesară etapelor următoare ale proiectului (montarea grinzilor la poduri și pasaje). Lucrările se desfășoară conform graficului de execuție, cu o mobilizare de aproximativ 800 de muncitori și operatori și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate.
Evoluția șantierului autostrăzii A1 Margina – Holdea
Forarea „tunelurilor pentru urși” a început în luna martie a anului 2025. De lucrări se ocupă Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tennostrade SRL – SC SA & PE Construct SRL – EURO-Asfalt d.o.o. Contractul pentru tronsonul lipsă de 9,13 kilometri a fost semnat în 14 octombrie 2022, la Timișoara, atunci când alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a aflat și Dorinel Umbrărescu. La finalul lunii decembrie a anului 2025, șantierul se afla la 50%.
Autostrada A1 Lugoj – Deva se întrerupe în zona Margina – Holdea, unde șoferii trebuie să parcurgă un drum național, pe o bucată de aproximativ 14 kilometri, foarte aglomerată la multe ore din zi. Traseul autostrăzii pe bucata lipsă va avea o lungime de 9,13 kilometri, dintre care 2,13 vor fi „tuneluri pentru urși”. După ce lucrările vor fi recepționate, vor avea o perioadă de garanție de 120 de luni. Valoarea contractului este de 1.826.845.634,11 lei fără TVA. (cca. 373 mil. Euro). Prețul pe km este cca. 64 milioane de lei fără TVA, reprezentând cca. 13 milioane euro fără TVA. Sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările vor trebui finalizate cel târziu în anul 2026. La sfârșitul lunii octombrie a anului 2024, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat optimist că acest obiectiv va fi finalizat la timp.

