Vremea rece și ninsorile persistă în cea mai mare parte a țării. ANM a emis noi atenționări care vor fi valabile de marți, 6 ianuarie, până vineri, 9 ianuarie.
Sunt așteptate ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și ger de astăzi, 6 ianuarie, până vineri, 9 ianuarie, la ora 10. Conform avertizărilor meteorologice, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10 – 40 l/mp. Acestea vor fi mixte și va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15 – 30 cm.
În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va depune polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30 – 50 cm. Din noaptea de miercuri spre joi, 7 spre 8 ianuarie, vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50 – 60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70 – 80 km/h și va fi viscol.
În noaptea de joi spre vineri, 8 spre 9 ianuarie, vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 și -10 grade.
Un cod galben va fi valabil de marți seară, ora 18, până joi, 8 ianuarie, la ora 12. La început în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20 – 35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20 – 50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15 – 30 cm. Local se va depune polei.
Din noaptea de miercuri spre joi, 7 spre 8 ianuarie, vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70 – 85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Un alt cod galben valabil între 6 ianuarie, ora 18 și 8 ianurie, ora 12, va afecta centrul, sudul și estul Transilvaniei, respectiv Moldova, unde temporar vor fi precipitații mixte și local se va depune polei.
Citește și:

