Un pacient al Spitalului de Psihiatrie Jebel, condamnat penal, a evadat luni seară. A fugit cu mașina unui angajat al instituției spitalicești.
„La data de 05 ianuarie, în jurul orei 21:30, polițiștii au fost sesizați de către medicul de gardă al Spitalul de Psihiatrie Jebel cu privire la faptul că un pacient, internat cu sentință penală, a plecat voluntar din incinta unității spitalicești”, transmite IPJ Timiș.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, condamnat penal, a sustras mașina unuia dintre angajații Spitalului de Psihiatrie Jebel. Oamenii legii au pornit în urmărire și l-au prins în județul Caraș-Severin, la câțiva zeci de kilometri distanță.
„În cursul nopții, în jurul orei 02.20, un echipaj de la Secția 6 Poliție Rurală Bozovici, împreună cu un coleg aflat în timpul liber, au depistat la ieșire din Bozovici spre Iablanița, un autoturism care ar fi fost sustras din localitatea Jebel, de un bărbat de 48 de ani, caz dat în atenție în cursul nopții, de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș”, confirmă polițiștii din Caraș-Severin.
În cauză, polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

