sâmbătă, octombrie 31, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEVIDEO. Șantierul autostrăzii A1 Margina - Holdea, la peste 35%. Se lucrează...

VIDEO. Șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, la peste 35%. Se lucrează fără întrerupere

Se lucrează fără întrerupere pe șantierul autostrăzii A1, între Margina și Holdea. Sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje, iar stadiul de execuție al lucrării a trecut de 35%.

În luna august a anului 2026, ar trebui ca șoferii să ajungă de la Nădlac, la Sibiu, fără să mai coboare de pe autostrada A1, așa cum se întâmplă acum, între Margina și Holdea. Motiv pentru care se lucrează fără întrerupere pe șantierul care, odată finalizat, va întregi șoseaua de mare viteză.

„Asocierea de constructori din România și Bosnia este mobilizată în șantier cu 800 de muncitori și peste 200 de utilaje și desfășoară lucrări la toate capetele tunelurilor. Prima galerie a fost deja străpunsă la finalul lunii iulie iar străpungerea celei de-a doua galerii este estimată pentru luna octombrie”, spune Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Stadiul fizic real a ajuns în șantier la peste 35%. Urmează să fie montate în șantier fabricile de asfalt și de grinzi, necesare executării căilor de rulare și elementelor pentru construcția pasajelor si podurilor de pe traseu.

Forarea „tunelurilor pentru urși” a început în luna martie a anului 2025. De lucrări se ocupă Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tennostrade SRL – SC SA & PE Construct SRL – EURO-Asfalt d.o.o. Contractul pentru tronsonul lipsă de 9,13 kilometri a fost semnat în 14 octombrie 2022, la Timișoara, atunci când alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a aflat și Dorinel Umbrărescu.

Autostrada A1 Lugoj – Deva se întrerupe în zona Margina – Holdea, unde șoferii trebuie să parcurgă un drum național, pe o bucată de aproximativ 14 kilometri, foarte aglomerată la multe ore din zi. Traseul autostrăzii pe bucata lipsă va avea o lungime de 9,13 kilometri, dintre care 2,13 vor fi „tuneluri pentru urși”. După ce lucrările vor fi recepționate, vor avea o perioadă de garanție de 120 de luni. Valoarea contractului este de 1.826.845.634,11 lei fără TVA. (cca. 373 mil. Euro). Prețul pe km este cca. 64 milioane de lei fără TVA, reprezentând cca. 13 milioane euro fără TVA. Sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lucrările vor trebui finalizate cel târziu în anul 2026. La sfârșitul lunii octombrie a anului 2024, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat optimist că acest obiectiv va fi finalizat la timp.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente