David Popovici a câștigat, sâmbătă seară, a doua medalie de aur la Campionatul European U23, în Slovenia. A terminat primul proba de 100 de metri liber cu 46,71 o performanță remarcabilă, record european!
David Popovici (20 de ani) s-a calificat cu primul timp în finala de 100 de metri liber, cu 47,38, al patrulea timp al sezonului pe plan mondial, respectiv a 32-a oară când a reușit să coboare sub borna celor 48 de secunde. A fost favorit în cursa din această seară, de la Campionatul European U23, găzduit de Samorin, un oraș de aproximativ 12.000 de locuitori din Slovacia, aflat nu departe de capitala Bratislava.
Înotătorul român și-a respectat statutul de favorit, a câștigat medalia de aur și a devenit, astfel, noul campion european de tineret în proba de 100 de metri liber, cea în care la Jocurile Olimpice de la Paris a obținut medalia de bronz. A oprit cronometrul după 46 de secunde și 71 de sutimi și a stabilit un nou record european. Tot el era cel care deținea recordul european, la 46,86.
În cursă s-a aflat și Patrick Dinu, un alt înotător român. A terminat cu un timp de 48,87, pe locul 7.
Este a treia medalie pe care David Popovici a câștigat-o la Campionatul European de tineret. Prima dintre ele a fost cea de aur, în proba de 200 de metri, în care David Popovici deține titulatura de campion olimpic, pe care a câștigat-o în vara anului trecut, la Paris. În Slovacia, înotătorul român nu a avut adversar. Cea de-a doua medalie a fost câștigată vineri seară în proba de 50 de metri liber, una în care Popovici nu se simte confortabil și pe care o folosește pentru a-și îmbunătăți sprintul. A terminat al treilea și a câștigat bronzul.
Înotătorul român pregătește Campionatul Mondial care va avea loc în Singapore între 27 iulie și 3 august.