O tânără a ajuns la spital, luni seară, după ce a fost lovită de mașină pe trecerea de pietoni. Încerca să treacă strada regulamentar, într-un scaun cu rotile, la Timișoara.
Accident rutier, astăzi, în jurul orei 18, la Timișoara. O tânără aflată în scaun cu rotile a fost izbită din plin de un autoturism, în timp ce traversa strada regulamentar.
„Din primele investigații efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe strada Gheorghe Dima, dinspre Piața Mărăști, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, utilizând un dispozitiv de mobilitate asistată”, transmite IPJ Timiș.
Tânăra în vârstă de 27 de ani aflată în scaun cu rotile a fost transportată de urgență la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.