Gest de neînțeles făcut de un mecanic CFR, în Gara de Nord a Timișoarei. Bărbatul a dat foc unui automotor de tren care se afla în Depoul de Locomotive. Vinovatul se află în arest.
Întâmplarea a avut loc duminică dimineață, 23 martie, în jurul orei 4, atunci când, în urma unui apel la 112, oamenii legii din cadrul Punctului de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați să intervină, după ce un automotor al CFR Călători, aflat în Depoul de Locomotive Timișoara, a luat foc. Au intervenit și pompierii, care au stins flăcările, apoi a fost începută o anchetă.
S-a stabilit, în cele din urmă, că nu a fost vorba despre vreun scurtcircuit. Din contră, flăcările au fost stârnite intenționat de un bărbat în vârstă de 37 de ani, angajat ca mecanic CFR.
La data de 9 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere. Valoarea totală a prejudiciului a fost stabilită la 622.618,87 de lei, echivalentul a aproximativ 125.000 de euro.
Vinovatul a fost încătușat de polițiști miercuri, 9 aprilie, și introdus în spatele gratiilor pentru 24 de ore. Este cercetat pentru infracțiunea de distrugere.
UPDATE. Bărbatul a primit arest la domiciliu
Magistrații au hotărât ca bărbatul în vârstă de 37 de ani să fie arestat la domiciliu.

