Descinderi în județul Timiș, într-un dosar penal pentru desfășurarea de jocuri de noroc fără licență. Un bărbat, administrator al unei societăți comerciale, a gestionat trei aparate de păcănele fără să aibă autorizație. S-a trezit cu polițiștii în prag.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiș, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurarea fără licență sau autorizație a activităților de jocuri de noroc”, transmite IPJ Timiș.
Conform cercetărilor, în perioada 2024 – 2025, un bărbat, administrator al unei societăți comerciale din cel mai vestic județ al țării, a gestionat trei aparate de păcănele fără să aibă autorizație legală. Prin aceste activități ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 2.910.910 lei, reprezentând impozitele și taxele anuale aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc, neachitate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Beat criță la volan, prin Variaș! Alcooltestul, aproape 1 mg/l, iar șoferul a ajuns după gratii
Citește și: Monument funerar prăbușit peste un copil de 3 ani într-un cimitir din Timișoara

