Bătaie în toată regula, luni după-amiază, într-o localitate din Timiș. Trei persoane au fost încătușate și introduse în spatele gratiilor.
Cinci persoane au fost implicate într-un scandal, luni după-amiază, în jurul orei 17.40, în localitatea Sânandrei, județul Timiș. Polițiștii au fost solicitați să intervină de urgență printr-un apel la 112, după ce protagoniștii au folosit inclusiv panouri publicitare pentru a se răni.
Oamenii legii sosiți la fața locului au aplanat scandalul în care au fost implicați inclusiv minori, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 39 de ani. Persoanele au fost conduse la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încăierare” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Trei dintre acești, cei de 20, 31 și 39 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în CRAP Timiș.

