sâmbătă, noiembrie 14, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEVIDEO. Revedere emoționantă. O familie din Timișoara și-a găsit câinele la 2...

VIDEO. Revedere emoționantă. O familie din Timișoara și-a găsit câinele la 2 ani după ce a fost pierdut

La doi ani de la pierderea câinelui, timp în care n-a mai rămas nici măcar o urmă de speranță, o familie din Timișoara și-a regăsit patrupedul. Polițiștii l-au depistat în comuna Fârliug, județul Caraș-Severin.

Poveste lungă însă cu final fericit în cele din urmă, a unei familii din Timișoara. Deznodământul unei întâmplări care s-a întins pe perioada a aproximativ doi ani a avut loc joi, 30 mai. În jurul orei 12, în timp ce desfășurau verificări privind respectarea de către deținătorii de animale a condițiilor de deținere a acestora, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au văzut pe stradă o stradă din Fârliug un câine nesupravegheat.

Patrupedul a fost prins și scanat cu ajutorul cititorului de microcipuri. În urma verificărilor făcute în Registrul Evidenței Câinilor cu Stăpân, polițiștii au constatat că acel câine, numit „Dixi”, aparținea unei familii din Timișoara și era pierdut încă din anul 2022.

„Fiind contactați de polițiști, proprietarii au venit imediat din Timișoara, pentru a-și recupera câinele. Bucuria revederii a fost pe măsură atât pentru stăpâni cât și pentru animal”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente