A fost razie pe autostrada A1 Nădlac – Deva, miercuri, 29 mai, pentru depistarea celor care nu respectă regulile în trafic. Au fost aplicate amenzi de 165.000 de lei, cele mai multe șoferilor care nu respectă perioadele de conducere și odihnă.
„La data de 29 mai a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, împreună cu reprezentanți ai R.A.R. și I.S.C.T.R. Arad și Timiș, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea cauzelor accidentelor rutiere grave”, transmit polițiștii.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 287 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.000 de lei. Dintre acestea, 131 pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, 28 pentru depășirea vitezei legale, 12 pentru nepurtarea centurii de siguranță, două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 31 pentru defecțiuni tehnice, iar 83 pentru alte abateri. Totodată au fost reținute cinci permise de conducere și retrase 22 certificate de înmatriculare.
Unul dintre cei amendați este un șofer care transporta 635 kg. de carne de porc refrigerată pe ruta Timișoara – Arad și care avea aparatura tahograf defectă, fără diagramele ultimelor 28 de zile. A fost amendat cu 10.000 de lei. Polițiștii au mai constatat faptul că vehiculul nu avea act de igienizare și dezinfecție, iar instalația frigorifică era defectă, menținând temperatura la 23°C, întrerupând lanțul frigorific al cărnii. ANSVSA a dispus distrugerea mărfii și sancționarea firmei de transport cu 52.000 de lei.

