luni, octombrie 26, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentPeste 80 de telefoane mobile, tablete și alte dispozitive în valoare de...

Peste 80 de telefoane mobile, tablete și alte dispozitive în valoare de 112.000 de euro, confiscate la Vama Cenad

Peste 80 de telefoane mobile, smartwatch-uri, căști, tablete și alte bunuri, pentru care șoferul ce le transporta nu avea acte, au fost depistate de polițiștii de la Vama Cenad, într-una din nopțile trecute. Toate bunurile în valoare de 112.000 de euro au fost confiscate.

Era noaptea de duminică spre luni, 19 iunie, atunci când, în jurul orei 1.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a intra în țară un român care conducea un autocar de transport persoane în regim internațional. Venea dinspre Spania, iar în el se aflau 26 de pasageri.

Oamenii legii au controlat mijlocul de transport și au găsit bunuri în valoare totală de 112.000 de euro. Se aflau în compartimentul de bagaje al autocarului, în două cutii care aparțineau șoferului.

Au fost confiscate nu mai puțin de 85 de telefoane mobile, 17 ceasuri smart, 12 căști audio, 11 tablete, 4 boxe, 2 plăci de bază, 2 plăci video, 3 pen-uri, 2 tag-uri, 1 aparat foto, 1 aspirator şi 3 parfumuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență (bon de casă, factură sau aviz de însoțire a mărfii). Șoferul a declarat că bunurile nu sunt ale lui, ci le-a preluat de la un cetățean român în Spania cu scopul de a le transporta în România.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare a se dispune măsurile legale care se impun.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente