Accident în lanț, luni după-amiază, pe o șosea intens circulată din județul Timiș. Mai multe autoturisme au fost avariate, iar o persoană a ajuns la spital.
Incidentu rutier în această după-amiază pe DN 68A, între localitățile Margina și Coșava, județul Timiș, în zona în care lipsește bucata din autostradă. O persoană a fost transportată la spital.
„Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a condus o autoutilitară pe DN 68 A, dinspre Margina spre Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, care se afla oprit în coloana de autovehicule formată pe porțiunea de drum respectiv, acesta fiind proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, care la rândul său a fost proiectat în autoturismul care se afla în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
În urma impactului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 56 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducatorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

