Sfârșit tragic pentru un bărbat, vineri, la miezul zilei, în Timișoara. A fost lovit de o locomotivă, în apropierea pasajului de cale ferată din Piața 700.
„Astăzi, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 11:55, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în apropierea Pasajului de Cale Ferată Piața 700, pe șinele de cale ferată s-ar afla un bărbat în stare de inconștiență”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani care a fost lovit de o locomotivă ce se deplasa pe direcția Gara de Nord Timișoara – Gara de Est Timișoara. Bărbatul a murit, iar locomotiva și-a continuat deplasarea spre destinație.
Polițiștii l-au supus alcooltestului pe mecanicul locomotivei, iar rezultatul a fost negativ. A fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

