Razie masivă a polițiștilor rutieri, sâmbătă, pe șoselele din Timiș. Într-o singură zi au fost aplicate peste 500 de amenzi în trafic, iar zeci de șoferi au rămas fără permisele de conducere. Nu mai puțin de 10 șoferi au fost prinși beți la volan.
„În data de 24 septembrie a.c., polițiștii rutieri timișeni, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, au desfășurat acțiuni cu efective mărite pe principalele artere din județ, în vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, depistării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Timiș.
Au fost legitimate 1.450 de persoane și controlate 1.200 de autovehicule, fiind efectuate 300 de testări cu aparatul etilotest și 15 testări cu aparatul Drugtest. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 523 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 134.297 de lei.
Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 44 de permise de conducere, dintre care 10 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 17 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, patru pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire, cinci pentru conducere agresivă, iar opt pentru alte abateri. Au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și constatate 13 infracțiuni la regimul rutier.
Acțiunile preventiv-reactive desfășurate si-au îndeplinit scopul, astfel încât în cursul zilei de ieri, în județul Timiș nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav.
Foto: arhivă

