vineri, noiembrie 13, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEducațieAndreas Wild, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara. Contribuție esențială la...

Andreas Wild, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara. Contribuție esențială la dezvoltarea microelectronicii în România

Universitatea Politehnica Timișoara i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa dr. ing. Andreas Anton Wild, profesor Emerit al instituției și una dintre personalitățile cu o contribuție importantă la dezvoltarea industriei microelectronicii și semiconductorilor, atât la nivel european, cât și în România. Distincția a fost acordată joi, 12 noiembrie 2026, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala Senatului UPT, în apropierea aniversării a 106 ani de existență a universității.

Recunoașterea vine în semn de apreciere pentru o carieră internațională remarcabilă și, mai ales, pentru implicarea lui Andreas Wild în construirea ecosistemului național de microelectronică, în conectarea universităților și companiilor românești la marile centre europene de cercetare și în pregătirea unor proiecte strategice în domeniul semiconductorilor. Colaborarea sa cu Politehnica timișoreană a contribuit inclusiv la obținerea finanțării celui mai important proiect din istoria instituției.

Ceremonia festivă a Senatului universitar a debutat cu intonarea imnului academic „Gaudeamus Igitur”. În deschiderea evenimentului, rectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, a subliniat importanța acordării acestei distincții unei personalități care a influențat decisiv comunitatea specialiștilor în microelectronică și semiconductori.

Laudatio a fost prezentat de prof. univ. dr. ing. Dan Lascu, care a evidențiat principalele repere ale activității profesionale și științifice a lui Andreas Wild, de la cercetare și industrie până la educație și cooperare internațională. Alături de prof. univ. dr. ing. Aurel Gontean, acesta s-a numărat printre primii profesori ai UPT implicați în colaborarea cu dr. Wild pentru elaborarea strategiei naționale în domeniul microelectronicii.

Unul dintre cele mai importante proiecte în care s-a implicat Andreas Wild a fost constituirea Grupului de Lucru pentru Microelectronică, sub egida Academiei Române, inițiativă pe care a coordonat-o împreună cu specialiști din industrie și cercetare. Activitatea grupului a contribuit la introducerea microelectronicii în strategiile naționale și la pregătirea participării României la programele europene de finanțare, inclusiv prin PNRR, proiectele IPCEI și inițiativele asociate European Chips Act.

Prin implicarea sa, universități, companii, institute de cercetare și organisme europene au fost conectate în jurul unor obiective comune de dezvoltare tehnologică. Proiectele de micro și nanoelectronică lansate în urma acestor demersuri au o valoare totală de peste 1,25 miliarde de euro.

Andreas Wild, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

O colaborare care a adus beneficii importante Politehnicii timișorene

Universitatea Politehnica Timișoara s-a numărat printre beneficiarii direcți ai colaborării cu Andreas Wild. Acesta a facilitat legături cu organizații și centre internaționale de cercetare, precum Silicon Austria Labs, Minalogic din Franța și Fraunhofer din Germania, susținând integrarea specialiștilor UPT în rețele europene de cercetare și dezvoltare.

De asemenea, a contribuit la consolidarea relației dintre Motorola și universitate, inclusiv prin sponsorizarea unui laborator de procesare digitală a semnalelor în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Un alt demers important a vizat facilitarea prezenței companiei NXP în România, aceasta devenind ulterior partener direct în proiectul IPCEI, în care UPT participă ca partener indirect.

Efectele acestei colaborări depășesc dimensiunea academică, contribuind la dezvoltarea infrastructurii universitare și la integrarea Politehnicii timișorene într-un ecosistem european strategic pentru industria semiconductorilor.

După primirea robei și a diplomei de Doctor Honoris Causa, Andreas Anton Wild a susținut disertația cu tema „Impactul foilor de drum (roadmaps) asupra industriei microelectronice”. Prezentarea a abordat evoluția tehnologiilor semiconductorilor, rolul acestora în dezvoltarea Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, impactul economic al industriei, progresele în miniaturizarea dispozitivelor, dar și limitele tehnologice și perspectivele de dezvoltare.

Andreas Wild, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

O carieră internațională de peste patru decenii

Născut în 1950, la București, Andreas Anton Wild a absolvit în 1974 Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Institutului Politehnic București, secția Ingineri Fizicieni. Și-a început activitatea profesională la Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductoare Băneasa, colaborând în același timp cu Institutul Politehnic din București, în calitate de asistent asociat.

La sfârșitul anului 1981 a emigrat în Germania, unde și-a continuat cariera în industria semiconductorilor. S-a angajat la Motorola GmbH din München, iar în 1986 a devenit manager de inginerie ASIC. În această funcție a coordonat dezvoltarea unei rețele europene de centre de proiectare în Germania, Franța, Suedia, Italia și Marea Britanie, contribuind la realizarea și introducerea în fabricație a peste 300 de produse.

Ulterior, activitatea sa s-a extins în Statele Unite, unde a coordonat cercetări privind tehnologiile de joasă putere și soluțiile pentru comunicații portabile. În 1997 a devenit Tehnolog Șef pentru Motorola Semiconductor Products Sector, contribuind și la extinderea activităților de cercetare ale companiei în America Latină și Europa.

Revenirea în Europa, în 2001, a marcat o nouă etapă profesională. În calitate de Director de Cercetare European pentru semiconductoare, la Motorola și ulterior la Freescale Semiconductor, a coordonat laboratoare din Germania și Franța. În 2002 a inițiat Alianța Crolles 2, prin care Motorola, STMicroelectronics și Philips și-au unit eforturile de cercetare în domeniul tehnologiilor CMOS. Proiectul a contribuit la dezvoltarea mai multor generații de tehnologii semiconductoare și la pregătirea procesului FD-SOI, important pentru evoluția circuitelor integrate.

În 2009 a fost numit Director Executiv al ENIAC Joint Undertaking, la Bruxelles, unde a promovat proiecte strategice europene de cercetare și dezvoltare. În numai trei ani, inițiativele susținute în domenii precum FD-SOI, tranzistoarele de putere, fotolitografia și senzorii au mobilizat finanțări de aproximativ patru miliarde de euro.

În 2014, Andreas Wild a coordonat fuziunea ENIAC și ARTEMIS, în urma căreia a fost constituit ECSEL Joint Undertaking, o inițiativă menită să consolideze cooperarea europeană în domeniul componentelor electronice și al sistemelor inteligente.

Activitatea sa a fost recompensată și prin distincții internaționale. În 2017, SEMI Europe i-a acordat SEMI Special Service Award, pentru contribuția la dezvoltarea cooperării europene în microelectronică și activitatea de leadership desfășurată în cadrul ENIAC și ECSEL.

Revenirea în România și implicarea în proiectele strategice

După retragerea din activitatea instituțională, în 2016, Andreas Wild a continuat să activeze ca specialist consultant, iar din 2021 și-a concentrat o parte importantă a eforturilor asupra dezvoltării microelectronicii în România. Prin coordonarea Grupului de Lucru pentru Microelectronică al Academiei Române, a contribuit la conturarea unor direcții strategice naționale și la conectarea specialiștilor români la inițiativele europene din domeniul semiconductorilor. Activitatea sa a urmărit apropierea mediului academic de industrie și valorificarea potențialului de cercetare și dezvoltare al României.

Pentru sprijinul acordat comunității academice și Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Universitatea Politehnica Timișoara i-a conferit, în 2024, titlul de Profesor Onorific. Activitatea sa științifică și tehnologică este reflectată în 84 de publicații și 36 de brevete de invenție, dintre care șase în România și 22 în Statele Unite ale Americii.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, UPT recompensează nu doar performanța unei cariere internaționale, ci și contribuția unui specialist care a construit punți între cercetare, industrie și mediul universitar. Implicarea lui Andreas Anton Wild în dezvoltarea microelectronicii românești reprezintă un exemplu de cooperare internațională cu efecte concrete asupra educației, cercetării și competitivității tehnologice a României.

Ceremonia s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Remus Alăzăroae, tenor al Operei Naționale Române din Timișoara, care a interpretat aria „Recondita armonia” din opera „Tosca” de Giacomo Puccini, precum și canțonetele „Non ti scordar di me” și „O sole mio”.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: 50 de companii și peste 3.000 de vizitatori la prima ediție a Timișoara Career Connect by ATU. Patru universități, un singur proiect pentru viitorul profesional al tinerilor

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente