marți, octombrie 13, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieArborii speciali ai Timișoarei: stejari seculari și Ginkgo biloba plantat de familia...

Arborii speciali ai Timișoarei: stejari seculari și Ginkgo biloba plantat de familia Mühle

Deși suferă în ultimii ani la capitolul spațiilor verzi, multe dintre ele neîntreținute corespunzător, Timișoara încă are arbori remarcabili. Sunt foioase din specii precum stejar, ulmi sau frasini, dar și un Ginkgo biloba plantat de familia Mühle. Se dorește inventarierea arborilor speciali rămași în picioare în orașul de pe Bega.

Primăria Municipiului Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani cu o vechime de peste un secol. Procesul de identificare și de protejare a arborilor remarcabili va continua în următorii trei ani, printr-un parteneriat cu AsoP – Filiala Teritorială Vest.

Arborele Ginkgo biloba a fost plantat de familia Mühle în urmă cu mai bine de 120 de ani. Din documentele istorice păstrate reiese că arborele a fost adus din Japonia, în jurul anului 1900, de Wilhelm Mühle junior și plantat în fostul Parc Franz Joseph, astăzi Parcul Copiilor „Ion Creangă”. Astăzi, arborele are o circumferință de aproximativ 380 de centimetri. În plus, tot în Parcul Copiilor au fost identificați stejari de peste 150 de ani, iar în Parcul Regina Maria, ulmi, frasini, tei și platani cu o vechime de peste un secol.

„Arborii remarcabili sunt niște supraviețuitori urbani. Ei au trăit cu toate problemele climatice și de mediu urban, cu poluare în diferite etape sau diverse agresiuni antropice.  Valoarea lor genetică, ca exemplare care au supraviețuit peste 100 de ani, este una excepțională, mai ales că din ei putem înmulți pentru o viitoare pepinieră a orașului și putem replica această genă rezistentă pentru mediul urban. Ei sunt valoroși și din perspectivă culturală, pentru că generații întregi au trăit cu ei, au amintiri cu acești arbori și sunt repere ale comunității din Timișoara”, a declarat reprezentantul AsoP – Filiala Teritorială Vest, Alexandru Ciobotă.

Pentru cei 12 arbori identificați până acum au fost întocmite fișe cu informații despre fiecare exemplar, de la specie și dimensiuni până la vârsta estimată, starea de sănătate și valoarea istorică și culturală. Cei care îndeplinesc criteriile prevăzute de legea privind protejarea arborilor remarcabili vor fi incluși în Catalogul arborilor remarcabili, administrat la nivel național de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate.

*

Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente