miercuri, octombrie 14, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEFlagrant la granița cu Ungaria! Tânăr de 21 de ani, prins cu...

Flagrant la granița cu Ungaria! Tânăr de 21 de ani, prins cu 7 kilograme de canabis aduse din Spania

Flagrant la granița dintre Ungaria și România, luni seară, pentru prinderea unui traficant de droguri. Avea asupra sa nu mai puțin de 7 kilograme de canabis pe care îl adusese din Spania.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc”, transmite IPJ Arad, marți după-amiază.

Bărbatul a fost prins în flagrant, la intrarea în țară, în seara zilei de 12 octombrie. Se afla într-un mijloc de transport persoane care venea din Spania. Avea asupra sa nu mai puțin de 7 kilograme de canabis pe care intenționa să-l vândă consumatorilor din vestul țării.

Polițiștii l-au încătușat și l-au reținut pentru 24 de ore. Ulterior, Tribunalul Arad l-a arestat preventiv pentru 30 de zile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

*

Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente