marți, septembrie 29, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentFemeie din Sânnicolau Mare, ruptă de beată la volan. A produs un...

Femeie din Sânnicolau Mare, ruptă de beată la volan. A produs un accident rutier pe DN6

A băut de a rupt toată ziua, apoi s-a urcat la volan, a provocat un accident rutier și a ajuns în spatele gratiilor. Este vorba despre o tânără de 29 de ani, prinsă de polițiștii din Sânnicolau Mare, luni seara.

„În fapt, la data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 18:00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier pe DN6, în județul Timiș, polițiștii au oprit pentru control, la km 599, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 29 de ani”, transmite IPJ Timiș.

Cu câteva minute înainte să fie oprită, cea de la volan a provocat un accident rutier pe DN6, direcția Lovrin – Șandra. A intrat într-o depășire, a acroșat o altă mașină și a proiectat-o în afara șoselei. Cea de la volan este domiciliată în Sânnicoalu Mare și conducea, deși era foarte beată. 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost valoarea rezultată în urma alcooltestului.

În continuare, polițiștii au dispus efectuarea urmăririi penale față de aceasta, fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Cinci incendii de vegetație, luni după-amiază, în Timiș

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente